Crăciunul – sărbătoarea creştinilor de pretutindeni

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de către adulţi.

Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume. Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând cã aceasta a avut loc în luna septembrie, odatã cu Ros Hashana (sãrbãtoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu datã variabilã. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnã: în Franţa pânã în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. De asemenea, în Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în anul 1836, iar Oklahoma a fost ultimul stat, în  anul 1907. Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivitã pentru o zi solemnã cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Crăciunul – una dintre cele mai mari sărbători

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se numără şi Paştele şi Rusaliile. În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nascã pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casã în casã, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşealã. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşã. Crãciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de fricã, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani. În ceea ce privesc obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

Obiceiuri de Crăciun în satele sălăjene

 

Potrivit Olimpiei Mureşan – etnograf  la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, deşi nu se cunoaşte exact unde s-a născut ideea împodobirii pomului de Crăciun, se bănuieşte că originea bradului de Crăciun a apărut pentru prima dată la popoarele germanice. Martin Luther a fost primul care a ornat bradul de Crăciun cu ajutorul lumânărilor pentru a le sugera copiilor săi scilipirea steluţelor de pe cer. Dacă pomul de Crăciun a intrat de puţină vreme în casele noastre, bradul a ocupat dintotdeauna un loc important în mitologia populară românească. Descoperirile arheologice au pus în evidenţă frecvenţa motivului decorativ al bradului, fie ca arbore întreg, fie ca ramuri, pe obiectele de ceramică. Se presupune că în comuna primitivă bradul era un adevărat totem: imginea lui putea fi tatuată, marcată pe obiecte de cult, ţesută în stofa veşmintelor de ceremonie sau sculptată în piatră.
În mitologia românească, bradul apare în trei ipostaze: ca arbore cosmic, cu rădăcini, tulpină şi coroană, simbolizând lumea în întregul ei; ca arbore ceresc – întruchipând vigoarea şi fermitatea terestră- capacitatea de regenerare a naturii, tinereţea fără bătrâneţe.
Bradul, încărcat de semniicaţii ritualice, este adesea prezent în numeroase obiceiuri româneşti care însoţesc marile evenimente din viaţa omului: bradul de naştere, bradul de nuntă sau bradul de îmormântare. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară precum covoare, ştergare şi costume populare. Împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini. Astăzi, aproape că nu este casă în care să nu fie împodobit un brad. Însă, mai demult în casele din satele sălăjene, mai precis din Codru-Sălaj, de Crăciun, se împodobea pomul din nadă sau pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă îmbrăcate în hârtie colorată, împodobiţi cu sfori din fuior pe care erau înşirate boabe de fasole albă. Pomul din nadă era împodobit cu “struţ de flori” din hârtie colorată, iar mai apoi după ce a apărut bradul, acesta era împodobit cu nuci, mere, turtă dulce, lumânări şi fâşii din hârtie colorată sau panglici.


“Ş-apoi, gazdă, te sileşte
Şi corinda ne-o plăteşte
C-on câraţ fript pă frigare
Să ne dai la fiecare.”

“Puică neagră, ouă-n sac
Scoală gazdă, dă-mi colac!
De mi da, de nu mi da,
La fereastră nu ţi-oi sta,
Că mi spartă opinca
Şi mi frig de nu pot sta
Şi mă tem c-oi îngheţa.”

“Dumnezău să crească pruncii
Şi să sporească juncii
Şi să crească toţi odată
Ca mila din cer lăsată.”

“Sare lupu pă butuc
Dă-mi colacu să mă duc.
De mi da, de nu mi da,
Altu nu te-oi corinda.”

Să ne bucurăm cu toţii de această sărbătoare sfântă, să-i primim cu bucurie pe toţi colindătorii în casele noastre pentru că o veche superstiţie spune: când nu se vor mai auzi pe pământ colindele, atunci diavolul va pune stăpânire pe lume.

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Crăciunul – sărbătoarea creştinilor de pretutindeni”

  1. Tăunul

    Acum, în ajun de Crăciun, porcilor care şi-au tras pensii speciale li se cuvine o urare strămoşească. Banii de la pensiile speciale să-i dai pe medicamente !

  2. Anonim

    Nu chiar de pretutindeni ! Majoritatea ortodocsilor sarbatoresc putin mai tarziu !

    1. Toader

      Este vorba de de crestinii ortodocsi de rit vechi de la noi, din Basarabia, Rusia, Ucraina si Serbia! Azi – maine si ortodocsii de la noi se vor duce si ei la religia pravoslavnica a rusilor, asa cum au facut si in anul 1948, cand la ordinul lui Stalin, Biserica noastra stramoseasca greco-catolica din Ardeal a fost suprimata, bunurile ei, confiscate , iar credinciosii obligati sa treaca la religia tatucului Stalin! Ce este dureros e ca nici pana acuma, in plina democratie, BOR nu a retrocedat bunurile luate cu japca in acel an de restriste! Un exemplu elocvent la noi in Zalau este si Catedrala Adormirea Micii Domnului!

Leave a Comment