Consiliul Judeţean a împărţit banii pentru deszăpezire

O primă tranşă din cei 1,8 milioane de lei pe care Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj îi va pune în aceast an la dispoziţia primăriilor pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a fost alocată vineri. Prin decizia aleşilor judeţeni, 900.000 de lei vor intra în conturile a 36 de comune şi două oraşe sălăjene, cu condiţia ca beneficiarii să semneze convenţii cu CJ Sălaj până cel târziu luni, 30 septembrie.
Cea mai mare sumă de bani a fost direcţionată către comuna Agrij, aceasta primind 90.000 de lei. Aleşii au fost darnici cu oraşul Cehu Silvaniei, care va beneficia de 75.000 de lei, cu comuna Sărmăşag, care a primit 67.000 de lei, dar şi cu Cizer, pentru care s-au alocat 60.000 de lei.
La polul opus se regăsesc primăriile din Poiana Blenchii, Hida şi Jibou, care au fost cadorisite cu cel mult 5.000 de lei.
Potrivit oficialilor CJ Sălaj, alocările s-au făcut în funcţie de lungimea şi de nivelul de viabilitate al fiecărui drum în parte. În lista traseelor pentru care administraţia judeţului alocă fonduri au fost cuprinse 53 de porţiuni de drum, ce totalizează 603 kilometri, structurate pe patru nivele de viabilitate. Fiecare nivel presupune un termen maxim de la încetarea viscolului ori a ninsorii în care autorităţile trebuie să execute deszăpezirea părţii carosabile.
Din totalul celor peste 600 kilometri de drumuri judeţene ce vor fi deszăpezite din banii Consiliului Judeţean, 275 kilometri sunt de nivel I, 146 kilometri, de nivel II, 148 kilometri, de nivel III şi circa 34 kilometri, de nivel IV.
Printre cele mai lungi porţiuni de drum se numără DJ 109E Rus-Cliţ (34,5 km), DJ108A limita cu judeţul Cluj-Românaşi (32,2 km) şi DJ 108G limita cu judeţul Cluj-Vîrşolţ (30,4 km).
Pentru sezonul rece 2013-2014, de la bugetul judeţului se vor aloca, în două tranşe, 1,8 milioane de lei, cu 50 la sută mai mulţi bani decât în anul precedent. Cea de-a doua tranşă va intra în conturile primăriilor la începutul anului viito. Perioada preconizată pentru executarea activităţii de iarnă este 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014.
Conducerea CJ Sălaj a decis ca şi pentru această iarnă să încheie acorduri de asociere cu comunele în vederea întreţinerii drumurilor judeţene, după ce anul trecut, aceeaşi abordare s-a dovedit a fi eficientă.

Leave a Comment