Consiliul Judeţean a finalizat raportul de activitate pe 2010

Consiliul Judeţean a finalizat raportul de activitate pe 2010

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, şi-a prezentat ieri, în cadrul şedinţei aleşilor judeţeni, raportul cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor CJ în anul 2010. În ce privesc actele administrative, în raport se menţionează că anul trecut s-au adoptat, în cadrul a 12 şedinţe ordinare şi trei şedinţe extraordinare, 147 de hotărâri, din care 38 vizează atribuţiile CJ privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de inters judeţean, 69- dezvoltarea economică şi socială a judeţului Sălaj, 31- gestionarea patrimoniului şi 9- cooperarea interinstituţională. Pe parcursul anului trecut, s-au emis 393 de dispoziţii cu caracter normativ sau individual şi niciuna dintre acestea nu a fost atacată în instanţele de contencios de către Instituţia Prefectului.

Consiliul Judeţean Sălaj, avea la sfârşitul anului în aparatul de specialitate 116 salariaţi, din care 89 funcţionari publici şi 27 personal contractual şi, în timpul anului, au încetat raporturile de muncă şi de serviciu pentru un număr de 15 salariaţi, din care 12 funcţionari publici şi trei persoane încadrate cu contract individual de muncă; în acelaşi timp o funcţie publică vacantă a fost ocupată prin transfer de la o altă instituţie publică.

În 2010, din cota de 20 la sută pe impozitul pe venit s-au repartizat unităţilor fonduri în valoare totală de 4.668 mii lei, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care au necesitat cofinanţare locală. Din cota de 20 la sută din sumele defalcate provenite din unele venituri ale bugetului de stat s-a alocat primăriilor suma de 5, 755 milioane de lei pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care au necesitat cofinanţare locală. În ce privesc impozitele şi taxele ce constituie venituri ale bugetului judeţului anul trecut s-a realizat o creştere de 128,5 la sută faţă de anul 2009.

S-au asigurat fonduri de la bugetul judeţean pentru cofinanţarea activităţilor de asistenţă socială, pentru cofinanţarea lucrărilor de reparaţii sau de contrucţii la unităţi de cult, pentru susţinerea performanţei sportive şi a cluburilor de handbal, HC Zalău şi de volei, Remat Zalău, dar şi pentru cofinanţarea unor proiecte de infrastructură cu fonduri europene.

Cât despre drumurile judeţene, raportul preşedintelui Tiberiu Marc specifică faptul că anul trecut au fost recepţionate lucrări de reparaţii ale drumurilor asfaltate în lungime de 126,391 de km şi cu o valoare de 2.230 mii lei; lucrări de reparaţii ale drumurilor pietruite pe o lungime de 59,28 km, în valoare de 399,871 mii lei; lucrări de reparaţii la cinci podeţe, cu o valoare de 53,95 mii lei; lucrări de reciclare a îmbrăcăminţilor asfaltice pe DJ109: Hida – Dragu, cu o lungime 10,17 km, în valoare de 104,882 mii lei; covoare bituminoase într-un strat pe 61,575 km cu o valoare de 8.583,711 mii lei; s-au realizat covoare asfaltice prin soluţii alternative pe DJ109P: Cosniciu – Cerîşa, cu o valoare de 867,795 mii lei; lucrări de primă intervenţie pe unele sectoare din DJ108F, Chieşd – limită judeţ Satu Mare şi DJ110 –Dumuslău, km 10+650, pe o lungime de 0,5 km, cu o valoare de 22,00 mii lei; lucrări de reabilitare pe DJ110B: Şărmăşag –Derşida (valoare 429,795 mii lei), pe DJ110: Dumuslău (valoare 216,780 mii lei), DJ110A Archid, km 12+600 -14+800 (valoare 282,90 mii lei); lucrări de asfaltare a drumurilor judeţene pietruite pe o lungime de 48,163 km, în valoare de 7202,53 mii lei; lucrări de reablitare a drumurilor asfaltate pe o lungime de 3,73 km, în valoare de 330,60 mii lei; lucrări de refacere a drumurilor afectate de alunecări (DJ 108 R – Treznea), în valoare de 169,90 mii lei.

Leave a Comment