Zalha este comuna cu cei mai putini locuitori de la noi din judet. Potrivit datelor furnizate de Directia Judeteana de Statistica (DJS) Salaj, aceasta are doar 951 de cetateni si este urmata de Treznea, cu 1.020. La polul opus, se afla Crasna, care are cei mai multi locuitori, 6.548, cu 45 mai multi decat comuna Sarmasag. Directorul DJS Salaj, Elena Muresan, ne-a informat ca la data de 1 iulie 2010, populatia stabila a judetului Salaj a fost de 241.014 locuitori, mai mica cu 0,2 la suta fata de populatia de la 1 ianuarie 2010.
Populatia masculina a fost de 117.970 de persoane (49 la suta din populatia judetului), iar cea feminina de 123.044 persoane (51 la suta). Numarul salajenilor de la oras este in scadere fata de inceputul anului cu 0,2 la suta. Populatia urbana este de 99.473 persoane, respectiv, 41,3 la suta din populatia judetului. La inceputul lunii iulie, in Zalau locuiau 64.035 persoane, cu 0,2 la suta mai putin fata de numarul de locuitori inregistrat la data de 1 ianuarie 2010. Municipiul Zalau detine 64,4 la suta din populatia urbana si 26,6 la suta din populatia judetului.