Cod galben de inundaţii pe Crasna şi Barcău

Râurile din 16 bazine hidrografice aflate în 10 judeţe din vestul ţării, printre care se numără şi Sălajul, se află, vineri şi sâmbătă, sub avertizare cod galben, potrivit unei atenţionări emise joi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
În Sălaj, potrivit INHGA, se instituie cod galben, începând de vineri, ora 6, pe râurile Crasna şi Barcău.
Atenţionarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Codul galben este valabil până sâmbătă la 18.

Leave a Comment