Citadin majorează tarifele

Tarifele practicate de SC Citadin SRL Zalău s-au modificat. Consilierii locali au aprobat, în şedinţa de ieri, creşterea preţurilor serviciilor prestate de societate, excepţie făcând tarifele pentru serviciul de iluminat public şi cele pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Pentru iluminatul public nu au fost prezentate toate comple-tările cerute, iar propu-nerile de tarife pentru serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân urmează a fi supuse transparenţei decizionale.
Justificarea pentru ajustarea tarifelor are la bază majorarea preţurilor la carburanţi şi creşterea salariului minim pe economie. Tarifele pentru salubrizare cresc cu 1,42 la sută, de la 7.77 lei la 7,88 lei. Tarifele pentru zonele verzi cresc de la 7.08 lei la 7.30 lei, iar cele pentru reparaţii străzi se majorează de la 7.66 lei la 7.77 lei. Au mai fost modificate tarifele pentru funcţionarea şi staţionarea maşinilor şi utilajelor, transportului cu autovehicule a materialelor de la depozielor locale la punctele de lucru, şi a pământului rezultat din săpături la halda de depozitare, tarifele pentru transport, în funcţie de viteza de deplasare a autovehiculelor în oraş şi înafara oraşului.
Iulia Labo

Leave a Comment