Cei care nu respectă Ordonanțele militare “cotizează” cu sume mari la bugetul de stat

Polițiștii sălăjeni au verificat, în ultimele două zile ale săptămânii trecute, respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse pe timpul Stării de Urgență unităților comerciale, efectuând controale de rutină sau pentru combaterea criminalității economice. În misiunile lor au fost sprijiniți de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrat, jandarmi și efective ale Ministerului Apărării Naționale.
În acest context, în ultimele 24 de ore au fost verificate 529 de persoane față de care s-a dispus măsura izolării la domiciliu sau carantină, fiind verificate 227 locuri de carantină sau izolare. În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale în valoare de 430.000 de lei. Și jandarmii sălăjeni au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 110.000 de lei și au constatat o faptă de fals în declarații. Instituția Prefectului Sălaj atenționează că, începând cu data de 3 aprilie, valoarea amenzilor ce pot fi aplicate de autorităţi a crescut, cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Leave a Comment