Care este riscul infectării cu Covid-19 atunci când călătorim cu avionul?

Mulți călători se întreabă care este riscul de a contacta un virus, inclusiv Covid-19, atunci când călătorim cu avionul. Potrivit ultimelor studii derulate de specialiști de la US Transcom şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) demonstrează că riscul de transmitere al virusului Covid-19 într-o aeronavă este foarte mic. „Atât pentru modelul 777, cât şi pentru 767, calculele arată că ar fi nevoie de 54 de ore de zbor efectuate încontinuu pentru a inhala suficientă încărcătură virală ce ar putea conduce la îmbolnăvire”, a spus comandantul Joe Pope, coordonatorul analizei. Prin intermediul unor trasori fluorescenți și senzori au fost efectuate 300 de teste la sol și în timpul zborului, pe o perioadă de opt zile din luna august. A fost astfel măsurat volumul de aerosoli contagioși, transmiși către pasageri de un manechin care simula un bolnav ce respira normal. Oamenii de știință de la US Transcom şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) au constatat că cei mai expuși au fost pasagerii aflați în imediata apropiere a manechinului. 99,7 la sută dintre particulele infectate au fost eliminate în 5 minute, înainte de a ajunge la pasagerii de lângă manechin, datorită sistemului de ventilaţie al aparatelor testate. În cazul în care răspândirea virușilor este extinsă la 40 cele mai apropiate locuri de persoana contaminată, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99 la sută. Rezultatele studiului arată că nivelul de transmitere a virusului în condițiile ocupării la capacitate maximă a locurilor de la bordul unui avion este zero pe parcursul a 12 ore de zbor. Studiul nu a analizat, însă, și riscul de transmitere a noului coronavirusului în cazul deplasării pasagerului infectat prin aeronavă. 

Leave a Comment