Canicula pune şoferii în pericol!

Mihaela Oprea

Temperaturile caniculare anunţate de meteorologi în această săptămână reprezintă un real pericol pentru participanţii la trafic. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ţină seama de o serie de recomandări. „Atenţionarea de cod galben de căldură, care trebuia să expire miercuri, a fost prelungită. Astfel, până în data de 6 iulie, în toate regiunile ţării vremea va fi caniculară, iar temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80, pe arii relativ extinse, în zonele de câmpie şi deal. În acest context, recomandăm conducătorilor auto care călătoresc pe distanţe mari, să alterneze perioadele de conducere cu pauze de aproximativ 15-30 de minute, efectuate, de preferat, în parcări amenajate, pentru prevenirea aţipirii la volan, situaţie extrem de periculoasă care poate duce la pierderea controlului autovehiculului şi la producerea unor grave accidente de circulaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt.
De asemenea, potrivit sursei citate, este indicat ca şoferii să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să facă depăşiri doar după o atentă asigurare. Mai mult, în vederea evitării coliziunilor faţă-spate, cei care încheie coloanele de autovehicule care încetinesc sau opresc brusc trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii care se apropie din spate să reducă din timp viteza.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, valabilă până vineri, 6 iulie, pentru zonele Banat, Crişana, vestul Olteniei şi al Transilvaniei. Conform acesteia, canicula va persista şi se va intensifica, disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80, pe arii extinse. Temperaturile maxime vor ajunge frecvent la 37-38 de grade Celsius şi, izolat, la 39 de grade, îndeosebi în zilele de miercuri, joi şi vineri.

Leave a Comment