Candidaţii la şoferie trebuie să-şi declare cetăţenia

Codul Rutier a fost, din nou, modificat. Noile prevederi au fost recent publicate în Monitorul Oficial, intrând în vigoare din această săptămână. Astfel, cei care intenţionează să obţină permisul de conducere vor trebui să ataşeze un nou document la dosarul de examinare. Este vorba de o declaraţie pe propria răspundere, prin care aspirantul la carnetul de conducere va preciza dacă este cetăţean român, dacă este cetăţean al statelor membre ale UE, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene sau dacă este străin, cu drept de şedere temporară sau pe termen lung. Modificarea este prevăzută într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, ce a intrat în vigoare începând de marţi, 22 iulie. „În acest fel se creează un mecanism prin care statul român asigură îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Directiva 126/2006/CE, mecanism ce are în vedere eliberarea permisului de conducere unei persoane care are reşedinţa normală pe teritoriul României şi nu pe teritoriul altui stat membru, în considerarea faptului că îndeplinirea acestei condiţii contribuie în special la combaterea <<turismului permiselor de conducere>>”, se arată în referatul de aprobare publicat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Regulile privind obţinerea permisului de conducere au fost instituite în anul 2010, prin Ordinul MAI nr. 268/2010. Normele au fost modificate de mai multe ori, cea mai recentă schimbare având loc în vara anului 2013, atunci când s-a stabilit că toţi candidaţii vor susţine proba teoretică în ziua înscrierii la examenul pentru obţinerea permisului.
Noua modificare operată de MAI este pentru a transpune în legislaţia autohtonă anumite reglementări europene. Instituţia a lansat în dezbatere publică, în luna mai, un proiect de ordin care actualizează dispoziţiile referitoare la examinare şi la condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a susţine examenul. Documentul a fost şi publicat în Monitorul Oficial nr. 543 de marţi, 22 iulie.
Până în prezent, dosarul unui candidat trebuia să cuprindă următoarele documente: cererea-tip, semnată de candidat, fişa de şcolarizare, emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia acesta a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa…», corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea, documentul eliberat de unitatea de asistenţă medicală autorizată, care atestă grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la şcoala de conducători auto care a pregătit candidatul, certificatul de cazier judiciar în termenul de valabilitate, copia actului de identitate valabil, dovada de plată a taxelor şi tarifelor aferente obţinerii permisului de conducere. De acum însă, după se arată în noile dispoziţii, candidaţii vor da şi o declaraţie pe propria răspundere, ce va fi consemnată în cererea-tip.
În plus, candidaţii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care solicită examinarea pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile de vehicule AM, A1 si B1, trebuie să prezinte, pe lângă documentele de mai sus, declaraţia autentificată de notarul public, prin care este exprimat acordul părinţilor sau, după caz, al părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, al tutorelui, curatorului sau persoanei în ingrijirea ori supravegherea căreia acesta se află, pentru participarea la examinare.

Leave a Comment