Campion la 80 de ani? Mare scofală!

Campionatul Naţional de Atletism rezervat veteranilor, ce s-a desfăşurat cu puțin timp în urmă la Bucureşti, are un „premiant de aur”. Pagina de sport a cotidianului nostru v-a informat despre această performanță cu adevărat remarcabilă, a unui  om pe care mulți sălăjeni îl cunosc, îl apreciază, îl iubesc. Petru Bologa, sportivul sălăjean în vârstă de 80 de ani care continuă să facă performanță și să obțină lauri nu doar pentru el, ci pentru județul pe care îl reprezintă mereu cu mândrie, indiferent unde ajunge. Ceea ce nu au văzut sălăjenii, este un semn din partea autorităților în privința acestei performanțe unice în țară, atinsă de excepționalul Petru Bologa. O felicitare, un plic, o floare, poate? Nimic. L-a invitat cineva, vreodată, la o sărbătoare a pensionarilor, acolo unde, la mesele festive stau cu zece farfurii în față persoane de 35 – 40 de ani care nu doar că nu au nicio legătură cu termenul de “pensionar” însă nici nu au vreun merit notabil care să-i parașuteze pe scaunele unor astfel de evenimente? Nu. Iar Petru Bologa nu este singurul exemplu de sălăjean de excepție, ajuns la vârsta amintirilor, care are realizări și performanțe remarcabile, chiar unice în țară.

I-a fost dăruit în semn de prețuire, acestui om, un bilet la un meci, un abonament pentru ceva, orice, o pereche de adidași, o excursie gratuită sau orice altceva? Nu. Nimeni, niciodată. Evident că un om de calibrul sufletesc al acestui sportiv fără vârstă nu ar aștepta vreodată ceva din partea cuiva, însă asta nu înseamnă că noi, prin autoritățile responsabile, trebuie să lăsăm toate aceste rezultate și performanțe uluitoare ale acestui om, nebăgate în seamă la nesfârșit. Există și explicații, evident. Banii municipiului, ai noștri… de fapt sunt pentru iepuri făcuți din beteală, de un grotesc și o inutilitate ieșite din comun, cârpeli de drumuri, statui din gips, spectacole “creștine” ce pendulează cu răsunet între groază și kitsch și, bineînțeles, pentru alte categorii de performeri ori talente nemărginite în „cultură” sau „artă”.

A avea 80 de ani (în buletin), și a câștiga locul I la singura competiție sportivă națională de anvergură destinată vârstnicilor, este o bagatelă pentru autoritățile noastre care, altfel, așteaptă să promovăm mereu evenimente plătite din banii noștri, evenimente care de multe ori frizează penibilul, în condițiile în care astfel de performanțe rămân mereu în umbra oribilă a ignoranței. Poate că inclusiv titlul de cetățean de onoare ar Zalăului nu ar fi un gest imposibil de luat în calcul, din partea autorităților, față de acest om de valoare al municipiului nostru. Felicitări, domnule Petru Bologa. Noi, și nu numai noi, vă stimăm, vă apreciem și ne bucurăm de fiecare reușită pe care o aduceți Sălajului, fără să cereți vreodată ceva în schimb. 

Ne-am bucura să vedem, pe viitor, din partea celor care ar putea să facă un efort minimal, un semn de prețuire indiferent sub ce formă ar fi acela, care să ajungă către seniorii de excepție ai Sălajului.

Alte articole

9 Thoughts to “Campion la 80 de ani? Mare scofală!”

  1. Gghhgjj

    CE merite deosebite are,de exemplu un alt profesor suciu iuliu,in afara de unnele poezii inchinate. Regimului ceausist ,fata de acest minunat om ???

  2. Anonim

    Un om de o discretie si bogatie sufleteasca uriase. De performantele lui nu mai vorbesc pentru ca vorbesc de la sine. Ar fi un gest de omenie si apreciere din partea autoritatilor sa fie luat in seama asa cum atatia altii beneficieaza si de premii si de unele avantaje sau distinctii, oameni care nu au nici un sfert din meritele lui.

  3. Dl Petre Bologa trebuie sa intre urgent in atentia consilierilor municipali a primarului Ciunt I ,sa fie recompensat moral si finsnciar,cu o suma echivalenta spre exemplu cu salarul mediu pe o luna ,al unui voleibalist Strain de la VCM Zalau,straini carora le pasa de Zalau doar cat beneficiaza de zeci de mii de euro de la Primarie ! Intelegeti dragi consilieri si

  4. Geo

    Felicitari pt articol dle Negoita.! Poate aud si vad ac articol alesii urbei si ai judetului …Un minim respect din partea lor nu ar strica,nu doare si nu pierd din buzunarul lor fara …fund!

  5. Anonim

    Unul dintre viceprimari participa la maratoane, se pare ca n-a inteles nimic din sportul asta…

    1. Anonim

      miki ii o caricatura

  6. Cetatean

    Felicitari pentru articol(e), ca au mai fost, d-le Negoita. Ai datoria ca jurnalist sa ridici calitatea ziarelor locale si nu ne dorim ca sa-ti schimbi atitudinea fata de aceasta nobila profesie!
    Il cunosc pe d-l Bologa. Da, am avut ocazia sa le zic si unor tineri, in cadru semioficial, despre acest om deosebit. Multa sanatate, d-le Bologa!
    Primul comentariu este neavenit, comparatia cu d-l Suciu Iuliu nu-si are locul, acesta fiind un gen de om care se naste odata la 500 de ani, o personalitate de Salaj care si-a facut datoria ca cetatean al acestei tari, cum mai rar vedem.
    Ne-am dori cu totii ca parlamentarii nostri, oamenii politici din acest sarman judet sa poata fi comparati cu cei amintiti mai sus, Din fericire, mai avem in acest judet oameni deosebiti care nu-si doresc sa iasa in evidenta, dar care isi fac cu prisosinta datoria, fac ce trenuie sa faca pentru semenii lor.

  7. Anonim

    Vrem sa auzim si sa citim mereu despre astfel de oameni! Nu ai cum sa nu apreciezi acest cotidian care este unul cu totul aparte, si nu spun vorbe mari. Atenti la detalii, la problemele judetului, la oameni speciali dar si la nedreptatile pe care le intampina oamenii SIMPLI zi de zi – va felicit din inima. Felul in care faceti cunoscute aceste lucruri sunt mereu cu mult bun simt, chiar daca supara prin adevar! Domnule Bologa, sa fiti sanatos si convins ca multa lume va apreciaza. Cei ajunsi in varful administratiei poate vor lua in seama aceste randuri si mai ales performantele dvs atat de valoroase.

  8. Anonim

    Felicitari Petrica Bologa.

Leave a Comment