Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns în Sălaj

Iniţiată şi derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns marţi, 25 septembrie, în judeţul Sălaj.
După ce a susţinut o conferinţă de presă, în care a prezentat obiectivele acestui demers, secretarul de stat Veaceslav Șaramet s-a întâlnit, în Sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, din Zalău, cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din judeţ pentru a le transmite informațiile pe care cetățenii români trebuie să le știe în momentul în care aceștia hotărăsc să plece din țară să lucreze, să studieze sau să locuiască în afara granițelor.

„Este o campanie de prevenţie, prin care vrem să le transmitem cetăţenilor români că este foarte bine să se informeze înainte de a pleca. Încercăm să venim cu recomandări clare, astfel încât atunci când se duc în orice alt stat să nu devină victime ale diferitor abuzuri, fie ele în câmpul muncii sau sexuale”, a precizat oficialul, adăugând că, potrivit estimărilor, circa 4,5-5 milioane de români sunt plecaţi în Diaspora.

Demnitarul a explicat care sunt atât drepturile pe care le au, cât și riscurile la care cetățenii români se expun în momentul în care iau decizia de a pleca din țară. Totodată, a subliniat importanța comunicării dintre liderii unităților administrativ-teritoriale și românii plecați în afara granițelor, în luarea deciziei de a se întoarce acasă a celor din urmă.

O primă etapă a campaniei s-a derulat în perioada mai-iunie, fiind dedicată tinerilor interesaţi să studieze sau să lucreze în străinătate.
La eveniment au luat parte prefectul județului Sălaj, Florin Florian, preşedintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, primari din judeţ. De asemenea, au participat reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ai Direcției Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sălaj şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

One Thought to “Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns în Sălaj”

  1. Anonim

    SALVEAZA-TE DE SECURIST

Leave a Comment