Biserica din parohia Maeriste a fost resfintita

Biserica din parohia Maeriste a fost resfintitaDuminica, 19 septembrie, in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Preasfintitul Parinte Episcop Dr. Petroniu Florea s-a aflat in mijlocul credinciosilor din parohia Maeriste, protopopiatul Simleu Silvaniei, unde, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in frunte cu protopopul locului, Preacucernicul Parinte Vasile Bosca, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasa. Slujba a avut o insemnatate deosebita in viata religioasa a comunitatii, cu atat mai mult cu cat Preasfintitul Parinte Petroniu a binecuvantat lucrarile ce s-au efectuat in cei peste 30 de ani de pastorire a Prea-cucernicul Parinte paroh Eugen Burcas in aceasta parohie, a relatat Arhid. Ciprian Bosca pe site-ul Episcopiei Salajului.

Activitatea administrativ-gospodareasca a parintelui Eugen Burcas s-a evidentiat imediat dupa instalarea ca preot paroh la Maeriste, in anul 1979, de catre vrednicul de pomenire Preasfintitul Parinte Episcop Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei, in parohia Maeriste avand loc numeroase transformari, fiind efectuate importante lucrari de renovare atat in interiorul bisericii cat si in exterior. In prima faza, in exterior, sfantul locas a fost tencuit in tencuiala terasit, s-a introdus instalatia electrica pentru clopote, s-a confectionat copertina de protectie la intrarea principala si s-a dat jos tencuiala de pe fundatie in interior, fiind montate lambriuri.

In anul 2002 este introdusa instalatia de incalzire in biserica, iar in 2004 sunt schimbate geamurile cu unele noi, din termopan. In 2007 se introduce instalatia de sonorizare si se inlocuieste dusumeaua cu parchet si gresie, turnandu-se, in prealabil, o sapa de beton. In anul 2008 s-au pavat cu gresie trotuarele si scarile de la cele 3 intrari in curtea bisericii, toate aceste lucrari fiind executate cu contributia si din donatiile celor 240 de familii de buni credinciosi ai parohiei, precum si ale fiilor satului. In anul 2009 parohia a primit un ajutor in valoare de 15.000 lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte, din care s-a reparat si vopsit acoperisul si s-a izolat podului bisericii cu vata minerala si scandura. La sfarsitul anului 2009 s-a primit un ajutor de 13.000 lei de la Primaria Maeriste, din care s-au facut geamuri noi la turla, un arzator pentru lumanari, din zid de caramida, in curtea bisericii si s-a reparat fundatia bisericii, fiind data jos toata tencuiala, pana la piatra si tencuita din nou cu materiale de protectie impotriva igrasiei.

De asemenea, s-a returnat trotuarul de protectie a zidului imprejurul bisericii si s-au revopsit cu vopsea lavabila pervazele de la geamuri si usi, precum si toate profilele exterioare. Preasfintitul Parinte Episcop Dr. Petroniu Florea a incununat rodnica activitate a parintelui paroh Eugen Burcas, sfintind toate lucrarile ce s-au efectuat, ziua de 19 septembrie 2010 ramanand, astfel, o zi memorabila in viata comunitatii si a tuturor celor prezenti la eveniment, se mai arata in relatarea mentionata.

Leave a Comment