ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI: Drept la replică

În urma apariţiei articolului intitulat Pentru a beneficia de pensie, foştii angajaţi ai Armăturii se lupta cu morile de vânt, publicat de domnul Paul Gorgan în ediţia electronică a ziarului Magazin Sălăjean din ziua de 12 martie 2014, Arhivele Naţionale ale României contestă veridicitatea afirmaţiilor referitoare la dezinteresul instituţiei cu privire la preluarea arhivei fostelor întreprinderi de stat lichidate în prezent şi presupusele întarzieri intervenite în activitatea de eliberare a autorizaţiilor de funcţionare pentru operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice. Pentru o corectă informare a opiniei publice, facem precizarea că, potrivit prevederilor Legii 16/1996 a Arhivelor Naţionale, instituţia noastră, unitate bugetară în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, are ca atribuţie principală administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României, mai exact a documentelor cu valoare istorică. În egală măsură, Legea 138/2013 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale stipulează faptul că în cazul declarării falimentului unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată, documentele cu valoare istorică se preiau de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice. Autorizaţia de funcţionare a operatorilor economici este eliberată, contra cost, de Arhivele Naţionale, conform prevederilor legale, pentru unul sau mai multe servicii arhivistice. Până în acest moment există un singur operator privat în judeţul Sălaj care a depus documentaţia pentru obţinerea/eliberarea autorizaţiei de funcţionare (SC Hosudep SRL), nici o altă solicitare în acest sens nefiind înregistrată/depusă/predată la Arhivele Naţionale sau la Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale. Acestui singur operator economic prestator de servicii arhivistice, SC Hosudep SRL, i s-au eliberat autorizaţiile de funcţionare nr. 6/17.03.2014 şi nr. 7/17.03.2014 pentru serviciile arhivistice de utilizare a documentelor deţinute şi păstrare-conservare. De asemenea, menţionăm că arhiva Întreprinderii de Armături Industriale din Fontă şi Oţel (IAIFO) Zalău se află în custodia SC Rominserv SRL, aspect care rezultă din textul notificării transmise de Cabinet Individual de Insolvenţă Nicorici Vasile, în calitate de lichidator al SC IAIFO SA Zalău, către Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale în ziua de 26 mai 2009. În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 cu completările şi modificările ulterioare, SC Rominserv SRL, punct de lucru SC Rominserv Valves IAIFO SRL Zalău, în calitate de succesor în drepturi şi deţinător al documentelor, are obligaţia de a elibera, la cererea persoanelor fizice şi juridice, certificate, adeverinţe, copii şi extrase de pe documentele create de SC IAIFO SA. În sprijinul acestei realităţi se situează şi Hotărârea civilă definitivă nr. 4459/2013, pronunţată în data de 07.10.2013, în dosarul nr. 2149/84/2013 de către Tribunalul Sălaj – Secţia Civilă. Prin urmare, Arhivele Naţionale ale României, conştiente de importanţa misiunii lor publice, apreciază că atribuţiile sale instituţionale au fost îndeplinite în mod profesionist, transparent, cu celeritate şi în acord cu prevederile legale în vigoare. Preocupate de menţinerea unui dialog constant cu cetăţenii, instituţia noastră redactează acest drept la replică pentru a corecta aserţiunile existente în articol şi a elimina orice echivocuri legate de activitatea desfăşurată.

Leave a Comment