Adolescenți cercetați penal pentru utilizarea de petarde

Avertismentele privind utilizarea petardelor nu au efect. Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați despre faptul că pe strada Unirii din oraș, mai mulți tineri utilizează produse pirotehnice. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoanele implicate ca fiind doi tineri de 14 și 15 ani, unul din localitatea Crișeni și un altul din Zalău. În urma controlului corporal, polițiștii sălăjeni au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, patru produse pirotehnice din categoriile P1 și F4. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar obiectele pirotehnice au fost preluate în vederea confiscării. Polițiștii le reamintesc cetățenilor faptul că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehniști, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an. Polițiștii sălăjeni vor acționa, pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă, pentru combaterea cu fermitate a comerțului ilegal cu articole pirotehnice, dar și a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prin care să se prevină apariția unor accidente sau pagube materiale.

One Thought to “Adolescenți cercetați penal pentru utilizarea de petarde”

  1. […] Avertismentele privind utilizarea petardelor nu au efect. Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați despre faptul că pe strada Unirii din oraș, mai mulți tineri utilizează produse pirotehnice. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoanele implicate ca fiind doi tineri de 14 și 15 ani, unul din localitatea Crișeni și un altul din Zalău. În urma controlului corporal, polițiștii sălăjeni au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, patru produse pirotehnice din categoriile P1 și F4. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar… Citeste mai mult […]

Leave a Comment