A fost inaugurat Centrul de Servicii Sociale Multifuncţional „FILANTROPIA” Şimleu Silvaniei

Biserica şimleuană întinde o mână copiilor şi tinerilor defavorizaţi

La Parohia Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Şimleu Silvaniei a fost inaugurat noul Centrul de Servicii Sociale Multifuncţional „Filantropia”. Evenimentul a fost precedat de slujba sfinţirii apei în biserica parohiei, slujbă săvârşită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, împreună cu un sobor de preoţi. Protopopiatul Ortodox Şimleu Silvaniei, prin Părintele Arhidiacon Ciprian Boşca, ne-a oferit date şi imagini de la inaugurarea acestui centru ridicat în sprijinul copiilor şi tinerilor din Şimleu Silvaniei care au o situaţie familială specială. La eveniment au participat reprezentanți ai Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, organism intermediar de implementare pentru Programul Operaţional Regional (POR), ai firmei de consultanţă şi ai firmei care a executat lucrările de construcţie. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai principalelor instituții ale administraţiei județene şi locale, ai instituţiilor de învăţământ, firmelor locale colaboratoare, care au sprijinit realizarea obiectivului, precum şi personalul didactic voluntar, care îşi va desfăşura activitatea la Centru, elevi-beneficiari, părinţi, enoriaşi ai parohiei şi cetăţeni ai oraşului Şimleu Silvaniei. Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia” a fost ridicat de către parohie, prin truda părintelui Paroh Vasile Boşca, prin accesarea de fonduri europene, având o suprafaţă de 700 metri pătraţi, costurile investiţiei în corpurile A şi B totalizând suma de 2.536.000 lei. Piatra de temelie a noului Centru a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu în urmă cu un an, în cea de-a treia zi de Paşti. De atunci lucrările au evoluat cu repeziciune, aşa încât astăzi lucrările sunt finalizate într-o manieră de excepţie, iar centrul este dotat cu tot ce este necesar bunei desfăşurări a activităților.

70 de copii şi tineri vor beneficia de acest centru

De serviciile sociale, oferite de către parohie în cadrul Centrului Multifuncțional „Filantropia”, vor beneficia un număr de aproximativ 70 de persoane, copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Aceştia vor fi selectaţi pe baza unei anchete sociale individuale şi vor proveni din familii aflate în risc social sau din rândul copiilor care întâmpină dificultăți de asimilare a cunoştinţelor sau chiar de promovabilitate şcolară. Astfel, în baza proiectului de finanțare, copiii care vor primi ajutor provin din familii care prezintă dificultăți materiale sau locuiesc în condiții precare, copii ai căror părinți prezintă probleme grave de sănătate sau sunt plecați la muncă, în afara granițelor țării, copii proveniți din cadrul familiilor monoparentale sau care prezintă risc de abandon şcolar. Vor avea prioritate, în vederea primirii în acest Centru, copiii proveniți din sistemul rezidențial al DGASPC Sălaj. În urma unui studiu efectuat la nivelul școlilor din Șimleu Silvaniei, s-a convenit ca în grupul țintă, vizat de proiect, să fie incluși și 20 de copii dotați și supradotaţi, dar care nu au posibilități pentru o pregătire suplimentară temeinică. Obiectivele acestui nou Centru sunt diverse: crearea unui mediu adecvat pentru activitățile de învățare, sprijin în efectuarea temelor și însuşirea tehnicilor de asimilare cognitivă, consiliere psihologică pentru copil și familie, activități de petrecere a timpului liber, activități de orientare școlară și profesională, de formare a abilităților sociale și de formare a deprinderilor pentru o viață independentă. Prin toate acestea se urmărește prevenirea abandonului școlar, creșterea promovabilității copiilor proveniți din familii cu risc social, menținerea copiilor în familia naturală și prevenirea instituționalizării copiilor. În cadrul Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia” se vor asigura copiilor oportunități multiple de odihnă, de pregătire a temelor, socializare și recreere. Toate aceste activități se vor desfășura sub atenta supraveghere a unor cadre specializate. Personalul care se va ocupa de desfășurarea în bune condiții a activităţilor din Centru va fi format dintr-un asistent social, un logoped, un consilier școlar, un psiholog și trei cadre didactice. Activitățile vor fi corelate cu vârsta, potențialul de dezvoltare și opțiunile personale. Spaţiile au fost gândite în aşa fel încât să fie amenajate special şi dotate corespunzător pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de siguranţă, accesibile tuturor copiilor şi adecvate vârstei acestora.

Tot în cadrul Centrului de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia”, în spațiile de la mansardă, au fost prevăzute patru locuințe de tranzit cu 12 locuri de cazare. Beneficiarii vor fi tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, care au ieșit din sistemul de protecție socială a Statului Român. Aceștia vor fi stimulaţi să se autogospdărească, să-şi gestioneze resursele şi să-şi dezvolte capacităţile de integrare în societate. Prin serviciile Centrului, pe lângă cazare, li se va asigura o masa caldă la Cantina Socială a parohiei şi consiliere psihologică pentru a-i ajuta la integrarea în viaţa socială. În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată. Astfel, cantina a fost dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde (mese, scaune, dulapuri de depozitare, rafturi) şi echipamente electrice şi electrocasnice adecvate pentru pregătirea mesei, stocarea alimentelor şi curăţenie. Acest centru social ridicat în sprijinul copiilor şi tinerilor este cel de-al doilea inaugurat în judeţ în acest an, după centrul social de la Românaşi dat în folosinţă săptămâna trecută. Un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze pe viitor şi celelalte parohii din judeţ.

6 Thoughts to “A fost inaugurat Centrul de Servicii Sociale Multifuncţional „FILANTROPIA” Şimleu Silvaniei”

  1. vedetot

    Cu banii bagati se mai puteau face inca 2 poduri peste CRASNA.Sau nu vreti sa concurati PRIMARIA condusa de biserica greco-catolica

  2. Anonim

    Iar de bags in seams catarii greco-catolici

  3. Adela Adelina

    Simpt ca se mai face ceva si in orasul nostru imi pare bine ca se misca desi cu inundatiile a fost desastru dar este bine niste copii pot beneficia de ajutor. Daca li s-ar putea face si educatie religioasa chiar cu forta unde este nevoie in acest centru ar fi mai bine deoarece nu near mai pedepsi Dumnezeu cu atatea inundati si am trai mai armonios. Sa fie primit

  4. Anonim

    Felicitari preotului Bosca care s-a implicat in astfel de activitatii de 20 de ani !

  5. Anonim

    Stai linistit ca nu e gratis!!! Asa a fost si cu cantina la inceput!

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul