6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte

Majoritatea românilor preferă să părăsească oraşul cu ocazia Paştelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în ţară, potrivit unui studiu online realizat de agenţia de media United Media Services. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt vizitarea familiei (60%) şi concediul (24%), numai procente mici urmărind o scurtă călătorie (8%) şi vizitarea prietenilor (6%).

De altfel, pentru 9 din 10 români Paştele este despre familie – 65% îl vor petrece cu familia apropiată (partener, copii) şi aproximativ jumătate cu familia extinsă (părinţi, cumnaţi, socrii, etc).

6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte

Mai mult de atât, interesant este că 1 din 4 români are unul sau mai mulţi membrii de familie în străinătate şi care va veni în ţară cu această ocazie. Şi asta tocmai pentru că pentru români tradiţiile sunt în continuare foarte importante în apropierea sărbătorilor de Paşte (78%), precum şi petrecerea timpului alături de cei dragi (89%). În plus, 66% declară că simt nevoia să fie mai activi cu ocazia Paştelui.

„Este interesant ce mult va creşte mobilitatea populaţiei de Paste, şi evident, în general românii se vor reîntregi cu familiile lor şi vor călători dinspre oraşele mari către cele mai mici sau în zonele de provincie. În acest context, publicitatea outdoor (de-a lungul drumurilor naţionale, autostrăzi, lângă benzinarii etc) şi radio (ascultat în maşină) devin medii extrem de relevante de comunicare pentru branduri. De asemenea, publicitatea în aeroporturi sau pe lângă punctele de intrare în ţară are mare potenţial din punct de vedere media, pentru că, iată, vedem cât de multe familii se vor reîntregi de Paşte cu membri care vin din diaspora,” a spus Anca Băcăianu, Head of Strategy & Research la United Media Services.

În ceea ce priveşte ce aleg ei să consume din punct de vedere media şi entertainment, 1 din 2 români au declarat că se uită cu plăcere la emisiuni şi programe TV cu specific de Paste. Mai mult de atât 63% vor urmări conţinut video (TV, YouTube, etc) în timpul liber din perioada Paştelui, iar 25% spun că îl vor consuma mai des decât de obicei.

6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte

„Va creşte mult consumul de conţinut TV, şi aici programele dedicate Paştelui şi tradiţiilor vor avea mare trecere, dar si cel de entertainment (filme, muzica) de pe platformele de video streaming, şi aici mă refer la Netflix, Youtube, HBO Max etc. Românii vor să se şi relaxeze de Paşte în faţa televizorului, dar şi să fie activi şi să se distreze – fie să se plimbe, să meargă în vizite sau să facă un grătar cu familia şi prietenii,” a declarat Anca Băcăianu.

Şefi la Cuţite – cooking show-ul preferat şi Chef Sorin Bontea – influencerul preferat de food & cooking al românilor

La ce emisiuni de cooking preferă să se uite? Cum românii sunt interesaţi de show-urile de cooking, realizatorii studiului s-au uitat şi la aspect, bătălia la vârf ducându-se între Chefi la Cuţite şi MasterChef. Top 3 este închis de show-urile de pe TV Paprika.

De asemenea, cel mai apreciat influencer în zona de food & cooking este Chef Sorin Bontea (37%), urmat de Chef Florin Dumitrescu (33%) şi Chef Cătălin Scărlătescu (30%). Jamila Cuisine întruneşte 23% dintre preferinţe, ea fiind urmată de primul străin din top – Jamie Oliver, menţionat de 14% din respondenţi.

Un aspect foarte important de reţinut este însă că 1 din 2 respondenţi au declarat că nu urmăresc niciun influencer din această zonă.

6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte

Românii preferă mâncarea şi băutura de calitate ridicată de Paşte

Deşi le place să aibă pe masa de Paste alimente şi băuturi mai de calitate decât de obicei, 75% dintre respondenţi au declarat că vor fi foarte atenţi la preţuri atunci când vor face cumpărăturile de Paşte (în special cei din categoria 18-24 de ani). De asemenea, 67% dintre respondenţi vor plănui şi face pregătiri din timp, 33% considerând chiar ca această perioadă devine stresantă din cauza cumpărăturilor necesare.

Mielul şi ouăle vor fi prezente pe aproape fiecare masă

Dovada tradiţionalităţii românilor este observată şi în ceea ce vor alege să aibă pe masă în ziua de Paşte, cu 3 din 4 români declarând că vor avea miel şi preparate pe bază de carne de miel/oaie (drob, friptură, supă). În ceea ce priveşte desertul, 85% dintre respondenţi vor avea cozonac şi 63% pască.

„Romanii rămân în continuare tradiţionalişti cu masa de Paste, preferând feluri specifice pregătite acasă. Însă vedem cum un segment din ce in ce mai mare dintre ei (1 din 3) preferă să cumpere preparate de Paste ready-made de la retailerii clasici, astfel rămânându-le mai mult timp de petrecut cu familia,” a adăugat Anca Băcăianu.

6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte

Datele aparţin unui studiu realizat de agenţia de media United Media Services în perioada 6-8 aprilie, pe un eşantion de 500 de respondenţi din mediul urban, cu vârste între 18 şi 55 de ani. Interviurile au avut loc online, iar eşantionarea s-a făcut pe cote, in funcţie de sex, vârstă şi grad de urbanizare.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte”

  1. […] Majoritatea românilor preferă să părăsească oraşul cu ocazia Paştelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în ţară, potrivit unui studiu online realizat de agenţia de media United Media Services. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt vizitarea familiei (60%) şi concediul (24%), numai procente mici urmărind o scurtă călătorie (8%) şi vizitarea prietenilor (6%). De altfel, pentru 9 din 10 români Paştele este despre familie – 65% îl vor petrece cu familia apropiată (partener, copii) şi aproximativ jumătate cu familia extinsă (părinţi, cumnaţi, socrii, etc). Mai mult de atât, interesant… Citeste mai mult […]

  2. […] Majoritatea românilor preferă să părăsească oraşul cu ocazia Paştelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în ţară, potrivit unui studiu online realizat de agenţia de media United Media Services. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt vizitarea familiei (60%) şi concediul (24%), numai procente mici urmărind o scurtă călătorie (8%) şi vizitarea prietenilor (6%). De altfel, pentru 9 din 10 români Paştele este despre familie – 65% îl vor petrece cu familia apropiată (partener, copii) şi aproximativ jumătate cu familia extinsă (părinţi, cumnaţi,  » Mai multe detalii […]

Dă-i un răspuns lui 6 din 10 cetăţeni din mediul urban vor călători în afara oraşului de Paşte - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul