Şomerii au dat năvală la bursa lunară a locurilor de muncă

Şomerii au dat năvală la bursa lunară a locurilor de muncăŞomerii sălăjeni au luat cu asalt, vineri, sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, unde s-a organizat cea de-a treia ediţie a bursei lunare a locurilor de muncă de la nivel judeţean. Prezenţa lor în număr mare s-a datorat atât faptului că s-au familiarizat cu avantajele unui târg lunar de joburi, dar şi pentru oferta diversă de pe piaţa muncii sălăjene. Vineri, la acest eveniment au participat 35 de agenţi economici care au oferit 166 de locuri de muncă. Potrivit estimărilor reprezentanţilor agenţiei de la Zalău, de această bursă au fost interesate efectiv 250 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dintre acestea au fost selectate în vederea încadrării 120. Majoritatea locurilor au fost destinate persoanelor cu studii medii, în meserii precum agent asigurări, consultant financiar, cusător din piele şi înlocuitori, conducător auto, vânzător presă, barman-ospătar, mecanic utilaje, instalator şi muncitor necalificat. Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite posturi de auditor, inginer, director vânzări, inspector asigurări.

Organizarea în fiecare lună la Zalău a bursei locurilor de muncă reprezintă un eveniment de bun augur. Şomerii sălăjenii sunt foarte interesaţi şi chiar angajatorii au receptat bine demersul nostru, pe care-l văd ca pe un avantaj. De remarcat este şi faptul că a venit la acest târg de locuri de muncă un număr mare de firme cu toate că s-au epuizat fondurile pentru subvenţii (pentru angajarea celor care au peste 45 de ani sau a celor care sunt unici întreţinători de familie). Astfel de evenimente sunt de bun augur şi nu necesită mult efort din partea organizatorilor, faţă de bursele generale, a spus Alexandru Pura, director executiv adjunct al AJOFM Sălaj.

Leave a Comment