În 2011: Servicii medicale neconforme de 40.000 de lei

În 2011:  Servicii medicale neconforme de 40.000 de lei

După ce, în ultima perioadă, au existat suspiciuni în privinţa decontării unor servicii medicale de către unele spitale şi cabinete medicale din ţară, în sensul că „nota de plată” ar fi fost mult umflată sau că serviciile nici măcar nu au fost prestate către populaţie, ministrul Sănătăţii a cerut controale drastice în judeţe. Iar în Sălaj, în acest an au fost descoperite servicii neconforme în valoare de 40.000 de lei.

Mai multe suspiciuni au apărut în ultimele luni privind decontarea unor servicii medicale de către unele spitale sau cabinete medicale fără ca acestea să fie efectuate, au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, care au indicat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca fiind instituţia care are obligaţia de a urmări colectarea şi folosirea eficientă a Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Ca urmare, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat preşedintelui CNAS demararea unor ample acţiuni de control la furnizorii de asistenţă medicală aflaţi în relaţie contractuală cu Casele Judeţene de Asigurări, privind corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare şi cele efectuate în mod real.

O asemenea acţiune de verificare urmează şi în Sălaj, ne-a declarat preşedintele Casei Judeţene de sigurări de Sănătate, Claudiu Bârsan. „În urma solicitării Ministerului Sănătăţii, am primit şi noi două adrese din partea CNAS prin care ni se solicită, pe de o parte, să comunicăm serviciile neconforme constatate în actele de control încheiate anul acesta la diverşi furnizori de servicii medicale – medici de familie, farmacii, spitale etc. – şi care se ridică la suma de aproape 40.000 lei. Pe de altă parte, ni se cere ca până în 16 mai să efectuăm controale în cadrul cărora să verificăm servicii raportate, dar care nu s-au efectuat sau care nu sunt conforme cu ce s-a raportat”, a declarat Claudiu Bârsan.

Potrivit acestuia, aceste puncte, dar şi alte aspecte vor fi urmărite la Spitalul Orăşenesc Jibou, „pentru că oricum el figura în planul de control”. Un raport complet cu constatările din judeţe va fi trimis în final, de către CNAS, la Ministerul Sănătăţii până în 20 mai 2011.

Cseke Attila a cerut ca, în cazul constatării unor abateri de la prevederile legale sau a fraudării sistemului, reprezentanţii CNAS să sesiseze instituţiile abilitate.

Leave a Comment