Victimele exploziei din Crişeni rămân internate

 

Cele cinci persoane rănite sâmbătă, 26 octombrie, într-o deflagraţie produsă la un atelier de tâmplărie din Crişeni, şi internate la secţia de Chirurgie plastică a Spitalului Judeţean rămân în continuare sub supraveghere medicală. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al unităţii spitaliceşti, acestea au fost diagnosticate cu arsuri de gradul I şi II, iar, în prezent, sunt conştiente, stabile hemodinamic şi respirator.
Reamintim că sâmbătă, în jurul prânzului, şase muncitori s-au ales cu leziuni grave în urma unei explozii produsă la un atelier de tâmplărie din localitatea meţionată, unde, cu o zi înainte, izbucnise un incendiu. Conform primelor cercetări, muncitorii ar fi încercat să repornească instalaţia din cauza căreia s-a declanşat incendiul vineri după-amiază, moment în care în incinta atelierului s-a produs deflagraţia.
Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cinci dintre ele fiind internate la Secţia Chirurgie Plastică, iar pentru a şasea, care prezenta arsuri pe 25 la sută din corp, medicii au solicitat intervenţia elicopterului SMURD. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, cel de al şaselea pacient, un bărbat de 36 de ani din Panic, a suferit arsuri de gradul I şi II, după ce a fost tratat la UPU Zalău, a fost transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Focul a fost stins de către echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, solicitate să intervină la trei ore după producerea deflagraţiei.

Alte articole

Leave a Comment