Val de pneumonii şi gripă peste sălăjeni

 

Nu mai puţin de şase cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate, până în prezent, în Sălaj. Ultimul a fost confirmat chiar zilele trecute. Este vorba de o femeie cu vârsta de peste 50 de ani. „A fost vorba de o formă uşoară, persoana fiind tratată în ambulatoriu”, a explicat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.
Primele două cazuri au fost depistate în luna ianuarie, virusul fiind contractat de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani, acestea având nevoie de spitalizare. În restul situaţiilor a fost vorba de forme medii, ce au fost monitorizate de medicul de familie.
Totodată, în ultima săptămână, respectiv în intervalul 3-9 martie, numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare a înregistrat o scădere cu aproximativ 11 la sută faţă de săptămâna anterioară. În schimb, numărul sălăjenilor diagnosticaţi cu pneumonie a crescut cu circa 18 la sută, cei mai afectaţi dovedindu-se a fi copiii.
Astfel, în perioada menţionată, potrivit situaţiei întocmite de DSP Sălaj, în judeţ s-au înregistrat 1.736 de infecţii acute respiratorii, cele mai multe dintre ele, respectiv 600, fiind la grupa de vârstă 5-14 ani, urmate de cele depistate în rândul sălăjenilor cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, 414. „Majoritatea formelor au fost uşoare şi foarte uşoare, doar 15 pacienţi au avut nevoie de internare, din care zece au fost copii”, a precizat Ligia Marincaş.

A crescut numărul copiilor afectaţi de pneumonie
Pe de altă parte, numărul cazurilor de pneumonie înregistrate în aceeaşi perioada a înregistrat o uşoară creştere comparativ cu intervalul anterior. „Au fost semnalate 245 de astfel de cazuri, din care cele mai multe, 70, au fost depistate în rândul sălăjenilor cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. De asemenea, medicii au dispus internarea în 41 de cazuri, din care 34 au fost copii”, a mai spus sursa citată.

Aproape 1.000 de doze de vaccin gratuit au rămas nefolosite
Campania de vaccinare antigripală gratuită s-a încheiat în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Potrivit reprezentanţilor DSP Sălaj, peste 9.470 de sălăjeni s-au vaccinat antigripal. „Oficial, campania a fost încheiată, însă, în ultima perioadă, au mai fost administrate vaccinuri antigripale, dar sporadic. Acolo unde se solicită imunizarea, aceasta se efectuează”, a menţionat Ligia Marincaş.
Sălajului i-au fost alocate 10.500 de doze de vaccin antigripal, imunizarea populaţiei începând din 2 decembrie 2013. Aproape 3.200 de doze au fost administrate bolnavilor cronici, aproximativ 992 personalului medical, 528 rezidenţilor din instituţiile de ocrotire socială, iar restul, sălăjenilor cu vârsta de peste 65 de ani. Potrivit sursei citate, aproximativ 1.000 de astfel de doze au rămas pe stoc. Acestea sunt fie în depozitul DSP Sălaj, fie la cabinetele medicilor de familie.
De vaccinare gratuită împotriva gripei beneficiază persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, precum cele pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane. Totodată, de imunizare gratuită mai beneficiază gravidele, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar, persoanele rezidente în instituţiile de ocrotire socială şi toate persoanele cu vârstă de peste 65 de ani.

Leave a Comment