Un nou deces asociat Covid-19 în Sălaj. Bilanțul a ajuns la 213

Un nou caz de deces, asociat Covid-19, a fost raportat în județul Sălaj în cursul zilei joi, 4 martie. Autoritățile, respectiv Grupul de Comunicare Strategică, nu au furnizat informații cu privire la vârsta pacientului, respectiv boli asociate. Până în prezent numărul deceselor înregistrate în județ, de la începutul pandemiei, este de 213 de persoane.

Aproape 100 de decese la nivel național în ultimle 24 de ore

Până în prezent 20.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 3 martie, ora 10  – 4 martie, ora 10 au fost raportate 98 de decese (58 de bărbați și 40 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de de ani, două decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, șase decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 33 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22 de decese la categoria de peste 80 de ani. 94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar patru  pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.035. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.

Leave a Comment