Stomatologi din toată ţara se întâlnesc la Zalău

Aproximativ 300 de medici stomatologi din întreaga ţară vor fi prezenţi la Zalău, în perioada 1-3 februarie, la o nouă ediţie a Congresului de Medicină Dentară. Evenimentul este organizat de către Filiala Sălaj a Colegiului Medicilor Dentişti şi va avea loc în sala de conferinţe a Complexului Severus.
După cum ne-a declarat Corin Penciuc, preşedintele CMD Sălaj, congresul va fi structurat în două secţiuni, prima zi fiind dedicată problemelor legislative, susţinută de reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, ai Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj şi ai Uniunii Naţionale a Patronatului Români, iar următoarele două, aspectelor tehnice, specialişti din diverse oraşe ale ţării urmând să-şi expună comunicările ştiinţifice pe teme ce privesc domeniul stomatologiei.

Leave a Comment