Sălăjenii în stare critică ar putea fi trataţi în Oradea sau Baia Mare

 

Bolnavii sălăjeni, aflaţi în stare critică, ar putea fi internaţi şi trataţi nu doar în clinicile din Cluj Napoca, ci şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1085 din 26 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 760 din 12 noiembrie 2012, cele două unităţi au fost incluse între spitalele de urgență care asigură asistența medicală de urgență pentru primirea, investigarea şi tratamentul definitiv pentru cazurile critice la nivelul unei zone.

Conducerea unităţii spitaliceşti maramureşene, la fel ca şi cea a Consiliului Judeţean Maramureş, s-au declarat extrem de mulţumite de decizia luată de Ministerul Sănătăţii, mai ales că acest lucru înseamnă în primul rând sume chiar şi cu 15 procente mai mari pe caz externat. „Acest fapt înseamnă printre altele şi responsabilităţi sporite, pentru că va trebui să facem faţă la mai multe cazuri, mai complicate şi pe care să le tratăm mai bine”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Călin Pop.

Spitalul băimărean funcţionează cu un număr de peste 950 de paturi organizate în 48 de secţii şi compartimente de specialitate. Unitatea medicală a fost construită în perioada 1966-1971 şi a fost dată în folosinţă în anul 1972, fiind cel mai mare spital din Maramureş. La rândul său, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea reprezintă unitatea sanitară cea mai complexă din Bihor, asigurând asistenţa medicală de specialitate a peste 200.000 de orădeni, respectiv a peste 600.000 locuitori ai judeţului pentru unele specialităţ. Unitatea îndeplineşte totodată şi funcţia de spital de urgenţă, având în structură 1.007 paturi şi acoperind 30 specialităţi medicale deservite de zece laboratoare şi compartimente de investigaţii.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că este greu de precizat, momentan, care sunt unităţile cu care Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău va încheia protocoale pentru primirea cazurilor urgente, dar nu a exclus posibilitatea ca sălăjenii să fie trataţi în Maramureş sau Bihor. “Este greu de spus acum dacă această decizie a Ministerului Sănătăţii va degrava de cazuri critice Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Este posibil ca pentru unele specialităţi acesta să încheie protocoale cu spitalul din Baia Mare, cu cel Oradea, ori cu Târgu Mureş sau cu clinicile din Cluj. De obicei, se optează pentru spitalele unde pacienţii pot ajunge cât mai uşor şi cu acelea care au specialităţile şi dotările potrivite. Spitalul Judeţean poate încheia asemenea protocol cu oricare spital din lista sus amintită”, a explicat Ligia Marincaş.

În conformitate cu criteriile de clasificare a spitalelor stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1764 / 2006, cele două spitale sunt unităţi de urgenţă cu nivel de competenţă III.

În privinţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, acesta a fost construit în anul 1978 şi are un design aproape identic cu multe alte spitale construite în acea perioadă, motiv pentru care ele împart probleme asemanătoare. Capacitatea spitalului este de 753 de paturi pentru spitalizare continuă şi 30 de paturi pentru spitalizare de zi. Iniţial au fost 27 de secţii cu paturi, iar acum există 21 de secţii şi compartimente şi o Staţie de hemodializă cu două aparate. De asemenea, Spitalul Judeţean sălăjean are cea mai modernă staţie centrală de sterilizare a instrumentarului medical din România, realizată în 2008 printr-o investiţie de 450.000 de euro asiguraţi de Asociaţia Medical Support in România.

 

2 Thoughts to “Sălăjenii în stare critică ar putea fi trataţi în Oradea sau Baia Mare”

  1. Anonymus

    Legaturi de prietenie cu spitalul din Baia Mare sunt deja: zalaul a dat orasului de sub Gutin un cadru medical de exceptie: prof.dr. Pausan Alina, chemata deja ca examinatoare pentru ocuparea unor posturi in Zalau. Nu are importanta performanta: de a se pune cu chilotii pe ciment cand nu stie sa intubeze bolnavii. nici faptul ca si-a tratat „prietenul european” dr. tot ijvan de gripa porcina, schimband zilnic antibioticul pana cand plamanii acestuia au fost invadati de ciuperci. Restul se stie…

  2. Anonim

    DOAMNE FERESTE SA NE INTERZICZ CINEVA SA NE INTRENAM IN SPITAL IN ALTA PARTE DECIT IN ZALAU.AR FI CEA MAI MARE PACOSTE PE BOLNAVII DIN SALAJ.

Leave a Comment