Primăria Şimleu va asigura finanţare pentru a salva unitatea de transfuzie sanguină a Spitalului Orăşenesc

În încercarea de a salva unitatea de transfuzie sanguină din cadrul Spitalului Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj şi cei ai instituţiei spitaliceşti au stabilit un plan de conformare, cu termen limită 31 octombrie.

Până atunci, a fost fixat un program de funcţionare provizoriu, astfel încât pacienţii critici să fie preluaţi de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, la Şimleu urmând să se facă intervenţii doar pentru pacienţii programabili. „Dacă unui bolnav internat în Şimleu i se agravează starea şi are nevoie de sânge, va fi transferat la SJU Zalău pentru transfuzie şi continuarea tratamentului. Pentru pacienţii programaţi din evidenţă, care vin la un anumit timp la transfuzii, testele de compatibilitate le face Centrul de Transfuzii Zalău, acesta urmând să asigure sângele pentru a-i fi administrat bolnavului, la Şimleu”, a explicat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.

Estimate, într-o primă fază, la 200.000 de lei, cheltuielile necesare achiziţiei de echipamente moderne pentru unitatea de transfuzie sanguină au scăzut la circa 70.000 de lei după reevaluare. Pentru că bugetul Spitalului Orăşenesc nu dispune de aceste fonduri, conducerea a solicitat sprijinul autorităţilor locale.

Contactat, primarul Septimiu Ţurcaş ne-a declarat că din bugetul oraşului au fost alocaţi în acest an 200.000 de lei pentru investiţii în spital. „Există, aşadar, sursă de finanţare pentru achiziţia de echipamente, astfel că problema semnalată va fi rezolvată. În luna mai a acestui an am făcut o solicitare de finanţare la Ministerul Sănătăţii, însă nu au primit niciun răspuns. Nu ne permitem luxul de a mai aştepta, având în vedere riscul la care suntem expuşi. Spitalul nostru nu poate rămâne fără unitatea de transfuzie sanguină! Asta ar însemna că aici nu se vor mai face operaţii, că cei trei chirurgi nu vor mai avea obiectul muncii”, a precizat edilul de sub Măgura.

Reamintim că la începutul lunii august, Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista unităților de transfuzii din spitalele românești publice și private care nu au autorizare. Printre acestea se regăsea şi cea a Spitalului din Şimleu, a cărei autorizare nu a fost posibilă în principal din cauza lipsei echipamentelor standardizate.

Considerând că situaţia în care au ajuns aceste unităţi ignorate ani la rând este inacceptabilă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a impus luarea unor măsuri de urgență astfel încât autorizarea să fie obţinută până cel târziu în 1 noiembrie.

Alte articole

Leave a Comment