Portocale cu pesticide la Carrefour

ANSVSA anunță că urmare a notificării primite din partea furnizorului ANDROS STIL SRL, CARREFOUR ROMÂNIA SA a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului PORTOCALE CALIBRU 4-5, lotul 63585. Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Dimetoat, Chlorpirifos). Originea produsului a fost menționată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt.
Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Carrefour Romania își cere scuze pentru inconveniențele create! Pentru informații suplimentare, puteți contacta Carrefour România S.A.: clienti@carrefour.com.

M. S.

Leave a Comment