Peste 260 de sălăjeni au ajuns în weekend la Urgenţă

Peste 260 de sălăjeni au apelat la sfârşitul săptămânii la serviciile Unităţii de Primire a Spitalului Judeţean de Urgenţă (UPU) Zalău. Din totalul cazurilor tratate, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Codruţa Puşcaş, doar aproximativ 25 la sută au reprezentat cazuri reale de urgenţe medicale. Cele mai multe cazuri au fost fracturile, entorsele, contuziile şi plăgile, 44 de pacienţi primind astfel de diagnostice. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Spitalul Judeţean, 17 persoane au fost depistate cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială au ajuns la UPU 20 de persoane. Doi sălăjeni au fost depistaţi cu colică abdominală, iar 11 gravide au avut nevoie de ajutor specializat. Alţi şase sălăjeni, care au băut peste măsură, au ajuns în stare de ebrietate la Urgenţă, la sfârşitul săptămânii, în timp ce alte două persoane au fost aduse la spital cu răni, victime ale unor accidente rutiere sau ale unor agresiuni. Din totalul celor 265 de cazuri tratate, medicii au dispus internarea pentru 66 de pacienţi.

 

Leave a Comment