PANDEMIE: „Şurubul” măsurilor de relaxare se strânge din nou

Calendarul măsurilor de relaxare a fost dat rapid peste cap de evoluţia crizei sanitare. În marea majoritate a ţărilor lucrurile nu au decurs conform aşteptărilor, iar în acest moment se poate vorbi de o revenire la măsuri mai stricte de protecţie şi distanţare. Italia, ţară grav afectată de coroavirus, a oprit începând de ieri activitatea discotecilor şi a cluburilor, iar purtarea măştilor devine obligatorie noaptea, în locurile aglomerate, cum ar fi în apropierea barurilor şi puburilor, din cauza revenirii la creştere a numărului cazurilor de coronavirus, în special în rândul tinerilor. Numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus din Italia, prima ţară europeană care a fost grav afectată de epidemie, a fost săptămâna trecută de peste două ori mai mare faţă de cele înregistrate în urmă cu trei săptămâni, iar vârsta medie a persoanelor care au contractat virusul a scăzut sub 40 de ani, potrivit datelor oficiale. Noile reguli vor fi valabile până la începutul lunii septembrie. Purtarea măştilor va fi obligatorie între orele 6 p.m. şi 6 a.m. în zonele aflate în apropierea barurilor şi puburilor şi acolo unde este probabilă aglomeraţia. „Nu putem anula sacrificiile făcute în ultimele luni. Prioritatea noastră trebuie să fie deschiderea şcolilor în septembrie, îm deplină siguranţă”, a scris ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, pe Facebook.

Guvernul italian a ţinut deschise cluburile în pofida criticilor tot mai numeroase, potrivit cărora acestea atrag un număr mare de oameni, distanţarea socială nu este respectată, iar măştile nu sunt purtate. Acest sector generează venituri anuale de 4 miliarde de euro, potrivit grupului de lobby Silb, care a cerut sprijin din partea guvernului.

Ministerul Industriei, Stefano Patuanelli, a recunoscut că vor exista pagube economice, dar a spus că nu vede o alternativă.

Spania a decis închiderea discotecilor şi interzice fumatul pe stradă fără respectarea distanţării fizice, măsurile fiind luate pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Ministrul Sănătăţii, Salvador Illa, a anunţat că măsurile sunt valabile pentru întreg teritoriul Spaniei, subliniind că nu se va putea fuma pe stradă dacă nu există o distanţă de doi metri între persoane. Pe de altă parte, toate persoanele care intră în Grecia pe cale terestră şi maritimă vor trebui să prezinte, începând de ieri, un test molecular negativ pentru coronavirus, prelevat cu 72 de ore înainte de sosire. De această măsură sunt vizaţi şi transportatorii de mărfuri şi de persoane. Obligativitatea prezentării unui astfel de test negativ se referă şi la cei care vin cu avionul, dintr-o serie de state, între care şi ţara noastră. Toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august 2020, cu menţiunea că pot fi modificate oricând, fără preaviz, de către autorităţile elene competente. Măsurile de protecţie au devenit mai stricte şi în Belgia, iar reacţiile au apărut imediat. Câteva sute de persoane au manifestat la Bruxelles împotriva restricţiilor anti-COVID, unii acuzând autorităţile şi experţii că se află în solda industriei farmaceutice. Furia manifestanţilor era îndreptată şi împotriva obligaţiei de a purta mască, a vaccinurilor, a miliardarului american Bill Gates sau a tehnologiei 5G. Purtarea măştii a devenit obligatorie din 12 august în toată regiunea Bruxelles (cu 1,2 milioane de locuitori), pe fondul resurgenţei epidemiei în Belgia. În cealaltă parte a lumii, alegerile parlamentare din Noua Zeelandă, programate în 19 septembrie, au fost amânate pentru data de 17 octombrie ca urmare a reapariţiei cazurilor de COVID-19. Premierul Jacinda Ardern a anunţat că alegerile parlamentare se amână pentru 17 octombrie după ce cazurile de infectare cu noul coronavirus au reizbucnit săptămâna trecută, ceea a ce a determinat instituirea carantinei în Auckland, cel mai mare oraş al ţării, până în 26 august. Alegerile urmau sa aibă loc în 19 septembrie, iar campania electorală deja a început. Dincolo de aceste exemple, probleme sunt şi în America de Sud, dar şi în SUA, unde, după o uşoară acalmie, cazurile au reînceput să se înmulţească.

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment