„O zi obişnuită nu se termină niciodată. Trebuie să fii pregătit să răspunzi, în orice clipă, la orice provocare, ce poate fi oricând o urgenţă”

– interviu cu Anamaria Matioc, medic primar ORL –

 

Anamaria Matioc este absolventă a Facultaţii de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, din anul 2001. A făcut rezidenţiatul în specialitatea ORL în cadrul Clinicii ORL – Chirurgie Cervicofaciala Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în anul 2008. A obţinut competenţe în Audiologie, Chirurgie laser ORL, Chirurgie endoscopică ORL, Managementul serviciilor de sănătate şi este doctorandă a UMF Cluj-Napoca. A urmat cursuri multiple de specializare în audiologie vestibulologie. Din anul 2013, este medic primar ORL. Funcţia de medic primar ORL o desfăşoară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde pe lângă activitatea medico-chirurgicală specifică specialitatii amintite, se ocupă de organizarea şi modernizarea sectorului de audiologie – vestibulologie al secţiei ORL, şi a implementat programul de screening auditiv al nou născutului.

 

Reporter: Când aţi avut primul contact cu medicina?

Anamaria Matioc: Mi-am dorit sa fiu medic încă din copilarie. Imaginea pe care o aveam despre profesia de medic este, poate, cel mai bine descrisă de ceea ce spunea Nicolae Paulescu: „Medicul trebuie să fie, în același timp, un savant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei”.

 

Rep.: Ce v-a determinat să urmaţi cursurile UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca?

A.M.: Cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a scris istoria învăţământului universitar clujean. Este o instituţie în care educaţia se află pe lista obiectivelor majore. De aceea am ales să urmez aici cursurile Facultăţii de Medicină.

 

Rep.: Când şi unde l-aţi întâlnit pe medicul Ciprian Matioc, care ulterior v-a devenit soţ?

A.M.: Pe soţul meu l-am cunoscut ȋn primul an de rezidenţiat, ȋn Clinica ORL Cluj-Napoca, el era rezident ȋn anul trei ȋn aceeaşi specialitate şi pot să spun că de atunci formăm o echipă.

 

Rep.: Cum se înţeleg doi medici ORL sub acelaşi acoperiş acasă, dar la muncă?

A.M.: Dacă ȋmi este permis, v-aş răspunde cu un citat: „A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes” –   Henry Ford.

 

Rep.: De ce aţi ales specialitatea ORL?

A.M.: Otorinolaringologia şi chirurgia cervicofacială cunoscută şi ca specialitatea simţurilor, este o frumoasă specialitate chirurgicală, vastă şi provocatoare.

Atunci mi-a plăcut şi am intuit că-mi va plăcea din ce în ce mai mult. Şi nu am greşit.

 

Rep.: Care sunt cele mai frecvente boli din domeniul ORL în timpul verii şi cum se manifestă acestea?

A.M.: Otitele externe „de bazin” care evoluează ȋn principal cu otalgie intensă ȋnsoţită de otoree şi hipoacuzie. Vara, din cauza temperaturilor ridicate, multe persoane apelează la aerul condiţionat pentru a se răcori, acasă, la birou sau în maşină. Utilizat în mod excesiv, aerul condiţionat poate avea multiple efecte negative asupra sănătăţii (sinuzite, otite, rinite).

 

Rep.: Care este diferenţa dintre rinita vasomotorie şi cea alergică?

A.M.: M-aş referi ȋn primul rȃnd la etiologie: contactul cu alergenii ȋn cazul rinitei alergice şi neclară – declanşată de stimuli nespecifici: fum de ţigară, mirosuri tari, alcool etc. – ȋn cazul rinitei vasomotorii. În al doilea rȃnd, răspunsul la tratament este mai slab ȋn cazul rinitei vasomotorii comparativ cu rinita alergică.

 

Rep.: Ce tratament ar trebui să urmăm în vederea combaterii rinitelor şi care sunt cele mai bune metode de prevenţie ale acestor boli?

A.M.: Lavajul nazal cu apă de mare este probabil tratamentul cel mai la ȋndemȃnă, iar ȋn cazul lipsei de răspuns ar fi indicat să ne adresăm medicului specialist. În ceea ce priveşte prevenţia, putem face referire la reducerea prafului ȋn casă, scăderea umidităţii ȋncăperilor, evitarea aerului condiţionat.

 

Rep.: De ce e bine să mergem la un specialist? Din câte am inteles, o alergie nesupravegheată poate degenera în afecţiuni mai grave de sănătate.

A.M.: Chiar dacă, aşa cum spunea Ambrose Bierce, „medic este cineva spre care ne ȋndreptăm speranţele cȃnd suntem bolnavi şi cȃinii cȃnd suntem sănătoşi”, „medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” – Iuliu Haţieganu. Rolul medicului este sa stabilească diagnosticul, planul terapeutic şi să urmarească evoluţia pentru a pune pacientul la adăpost de apariţia complicaţiilor.

 

Rep.: Când trebuie efectuată o intervenţie de tip adenoidectomie (intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea polipilor)?

A.M.: Pe scurt, vegetaţiile adenoide au indicaţie chirurgicală ȋn două situaţii: creşterea ȋn dimensiuni, care pune probleme de tip obstructiv sau ȋn cazul cantonării la nivelul lor a unei infecţii responsabile de episoade frecvente de acutizare.

 

Rep.: Explicaţi, pe înţelesul părinţilor, în ce constă sau, mai bine spus, care sunt paşii în această intervenţie

A.M.: Intervenţia chirurgicală se poate practica ȋn anestezie locală sau generală şi constă ȋn ȋndepărtarea vegetaţiilor adenoide prin abord endobucal, cel mai frecvent cu instrumente reci.

 

Rep.: De la ce vârstă se poate face intervenţia?

A.M.: Nu exista contraindicaţie legată de vȃrstă. Frecvent ȋntre 3-6 ani, excepţional sub vȃrsta de trei ani, iar sub vȃrsta de un an se practică un alt tip de intervenţie – adenotripsie.

 

Rep.: Ce riscuri presupune o astfel de intervenţie?

A.M.: Complicaţiile postoperatorii ce pot apărea sunt: hemoragia, abcesul retrofaringian şi otita, toate aceste ȋntr-un procent foarte mic. În cazul modificării de volum a ţesutului adenoidian, muşchi palatului trebuie să se acomodeze astfel ȋncȃt să producă o ȋnchidere a nazofaringelui, ȋn timpul vorbirii şi deglutiţiei.

 

Rep.: Cât durează operaţia, în medie, şi care este perioada de recuperare?

A.M.: Este o intervenţie chirurgicală de scurtă durată, aproximativ 10-15 minute. Recuperarea este de asemenea de scurtă durată, dar nu este permisă introducerea copilului ȋn colectivitate mai repede de o saptămȃnă, postoperator.

 

Rep.: Mulţi părinţi se întreabă dacă există posibilitatea ca, la un anumit timp după intervenţie, polipii să crească la loc.

A.M.: Riscul de recidivă există, dar ȋntr-un procent extrem de mic de cazuri.

 

Rep.: Sunt convins că multe cupluri se întreabă dacă sforăitul are vreun leac? Care ar fi acesta?

A.M.: Sforăitul poate fi tratat, cel mai frecvent chirurgical (chirurgia sforăitului).

 

Rep.: Care sunt simptomele otitei?

A.M.: Durere (otalgie), otoree (secreţii auriculare), hipoacuzie etc.

 

Rep.: Care sunt factorii declanşatori ai acestei boli?

A.M.: Depinde de sediul otitei: externă – scăldatul, scărpinatul; medie – nasul ȋnfundat; internă – infecţiile şi dintre acestea cel mai frecvent cele bacteriene.

 

Rep.: Ce complicaţii pot surveni în urma otitei?

A.M.: Complicaţii din cele mai grave, de la pierderea auzului, pȃnă la complicaţiile endocraniene – abcese cerebrale.

 

Rep.: Folosirea beţişoarelor de ureche poate fi dăunătoare sănătăţii şi cu ce ar trebui să le înlocuim?

A.M.: Beţişoarele nu trebuie folosite! Urechea se curăţă singură, pentru că în acest fel este ea construită. În cazul beţişoarelor de ureche, este valabila sintagma „mai binele este duşmanul binelui”.

 

Rep.: Mergem întâi la medicul de familie sau la medicul ORL?

A.M.: Cu siguranţă, o vizită la medicul de familie poate stabili un diagnostic, iar ȋn cazul ȋn care se impune, medicul de familie poate să-l indrume pe pacient ȋn direcţia adecvată.

 

Rep.: Ce se întâmplă în cazul în care pacientul întârzie să meargă la medic?

A.M.: Orice boală ȋn lipsa tratamentului adecvat recomandat de către medic evoluează cel mai probabil nefavorabil ducȃnd la apariţia complicaţiilor locoregionale şi la distanţă. Să nu uităm ceea ce spunea Hypocrate: „Sănătatea este o comoră pe care puţini ştiu să o preţuiască”.

 

Rep.: Cum arată o zi de muncă obişnuită în cazul dumneavoastră?

A.M.: O zi obişnuită nu se termină niciodată. Trebuie să fii pregătit să răspunzi, în orice clipă, la orice provocare, ce poate fi oricând o urgenţă. Lucrurile se succed rapid: ne trezim dimineata, ne pregatim ȋmpreună cu copiii pentru o nouă zi de muncă sau, ȋn cazul lor, de gradiniţă şi şcoală, după care ȋn drum spre spital lasăm copii la „locul lor de munca”. Odată ajunşi la spital, „intrăm ȋn horă”. Nici o zi nu seamănă cu alta, fiindcă ȋntotdeauna avem de-a face cu bolnavi, şi nu cu boli. Fiecare bolnav este particular ȋn felul său. Datorită muncii ȋn cabinetele private, programul nostru se prelungeşte pȃnă spre după-amiază, uneori seara. Ajunşi acasă, ne petrecem timpul cu copiii noştri care ne dau energia pentru ca a doua zi sa o luam de la capăt.

 

Rep.: Care a fost cea mai dificilă intervenţie din cariera dumneavoastră?

A.M.: Fiecare intervenţie are importanţa si gradul ei de dificultate şi ar fi nedrept şi greu să aleg. Pot însă să afirm că prin complexitatea şi dificultatea tehnicii chirurgicale se evidenţiază laringectomia totală, o intervenţie chirurgicală de mare amploare, care face cinste specialităţii noastre, pe care o facem si noi, aici, în Zalău.

 

Rep.: Există ceva anume care v-a marcat cariera?

A.M.: Niste oamenii minunaţi pe care i-am ȋntȃlnit ȋn drumul meu, pedagogi extraordinari, care mi-au ȋndreptat paşii si care şi-au lăsat amprenta ȋn formarea mea profesională. Novalis spunea: „Cunoaşterea reprezintă doar o jumătate.

Cealaltă este reprezentată de încredere”. Ei m-au ajutat să cunosc oferindu-mi ȋncredere.

 

Rep.: Ce le-aţi recomanda tinerilor rezidenţi?

A.M.: La începutul carierei, toţi suntem plini de avânt, avem aşteptări uriaşe şi bineînţeles putere de muncă. Un lucru de o importanţă capitală pentru tinerii rezidenţi este să nu îşi piardă interesul pentru profesia aleasă, să aibă puterea şi dorinţa să treacă peste obstacole şi să meargă mai departe. “Nu lăsaţi zgomotul opiniilor altora să înece propria voastră voce!” – Steve Jobs.

 

Rep.: Care este principala dumneavoastră nemulţumire profesională?

A.M.: Confruntarea permanentă cu cerințele birocratice, numărul redus de personal și subfinanțarea sistemului sanitar care nu-ți mai lasă timp de medicină.

 

Rep.: Cum v-aţi caracteriza ca om şi ca medic? Sunt două entităţi diferite sau, acasă, rămâneţi medicul de peste zi?

A.M.: Optimistă, perseverentă şi perfecţionistă. Sunt un om obişnuit şi acasă şi la muncă, doar ȋndatoririle se schimbă.

 

Interviu realizat de Olivian Vădan

Alte articole

14 Thoughts to “„O zi obişnuită nu se termină niciodată. Trebuie să fii pregătit să răspunzi, în orice clipă, la orice provocare, ce poate fi oricând o urgenţă””

  1. […] Anamaria Matioc este absolventă a Facultaţii de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, din anul 2001. A făcut rezidenţiatul în specialitatea ORL în cadrul Clinicii ORL – Chirurgie Cervicofaciala Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în anul 2008. A obţinut competenţe în Audiologie, Chirurgie laser ORL, Chirurgie endoscopică ORL, Managementul serviciilor de sănătate şi este doctorandă a UMF Cluj-Napoca. A urmat cursuri multiple de specializare în audiologie vestibulologie. Din anul 2013, este medic primar ORL. Funcţia de medic primar ORL o desfăşoară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde pe …mai multe stiri […]

  2. anonim II

    Cumva pregatiti pe dna dr. la postul de medic sef de sectie, ce va deveni curand vacant?

    1. eniK

      Atât ai inteles din cuvintele de mai sus?! Sărăcie de om…

    2. Anonim

      Nu ar merita sa-ți răspund, dar dacă simți ca ți-e amenințat fotoliul, ai face bine sa-ți petreci timpul citind tratate de medicina, nu interviuri date de „concurenta”.

  3. Anonim

    Cam multe citate. Idei originale nu aveți?

  4. ela

    de acord cu ante mesajul…un citat era suficient…hai maxim doua…la varsta dansei putea deja sa vorbesca din propria experienta…

  5. popescu

    Cumnata mea, care este asistenta medicala, a spus, fiecare medic are cimitirul lui. Cred ca stie ce vorbeste. Ce a spus doamna intervievata, in acest articol, sunt romantisme de dupa facultate, care ma fac sa casc. Medicina in fapt, este cea mai tehnica facultate, cu cea mai mare raspundere ce o poate avea un om: suferinta, viata sau integritatea altui om.

    1. Anonim

      of…popescule…grea invidia asta, cand esti un nimeni. Un om adevarat nu poate vorbi asa despre un medic. Du te la munca, sacrifica te pentru altii, daruieste te si pe urma vino si cometeaza. Din varful patului cu ciuda pe tine,, altceva ce ai de facut decat sa spui tampenii.

  6. Felician

    I-am cunoscut personal pe acesti Oameni,si pe langa faptul ca sunt medici deci au scoala multa , mai au si cei sapte ani deacasa, care sunt si cei mai importanti.Felicitari sotilor Matioc,si sper sa fie rasplatiti profesional caci merita intradevar.Carcotasi vor fi mereu chiar dintre colegii de serviciu a celor doi medici ,in rest inca odata felicitari…

  7. diana marincas

    exceptional interviu! un medic si un om cum rar gasesti! Felicitari doamna doctor si sper sa nu ne parasiti daca ajungeti sus! Va iubim si va apreciem!

  8. Doina C.

    Un om extraordinar, profesionist de exceptie si un suflet adevarat. Adanc respect si pretuire stimata doamna. Toti salajenii sunt mandri ca au asa un medic!

  9. Anonim

    Eu sunt salajean , dar nu sunt mandra deloc ca doar anumiti doctori sunt promovati. Nu stiu ce are asa special doamna asta. Nu mi se pare deloc originala.Si sa fim seriosi orice zi are 24 de ore.

  10. Anonim

    Cam tot atâția neuroni ți-au mai rămas si tie sub țeasta, invidioas-o…

Leave a Comment