INS: Aproape 90% dintre decesele înregistrate în ultima săptămâna au fost la persoane nevaccinate

73,7% din cazurile confirmate şi 89,7% dintre decesele înregistrate în ultima săptămână au fost la persoane nevaccinate, arată datele publicate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), potrivit Digi24.

În săptămâna 25-31 octombrie, 73,7% din cazurile confirmate şi 89,7% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, conform raportului INSP. Din totalul deceselor, 27% au fost înregistrate în Bucureşti, precum şi în judeţele Prahova, Bihor, Constanţa şi Iaşi.

De asemenea, 30,7% din totalul cazurilor COVID s-au înregistrat în Bucureşti, Prahova, Bihor, Cluj şi Timiş.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, unul din 97 din totalul cazurilor de COVID a fost înregistrat la personal medical, mai arată datele INSP.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul persoanelor de peste 60 de ani, 85,7%, iar 56,5% din decese au fost la bărbaţi. Conform INSP, 93,3% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Odată cu explozia numărului de cazuri noi de COVID şi al deceselor asociate acestei boli, dar şi din cauza noilor restricţii dure impuse de autorităţi, campania de vaccinare a început să prindă viteză în România. Timp de o săptămână, 100.000 de oameni se prezentau în medie la centrele de imunizare, însă, în ultimele zile, numărul acestora a scăzut.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment