În Sălaj, pastilele de iod se distribuie în 12 farmacii

Pastilele de iodură de potasiu recomandate tuturor persoanelor cu vârsta de sub 40 de ani pot fi ridicate din 12 farmacii din județul Sălaj. Este vorba despre o farmacie din comuna Sâg și 11 din municipiul Zalău.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă „cât mai repede” să-și ridice pastilele de iodură de potasiu. Acestea se ridică de la farmacii în baza unei prescripții medicale a medicului de familie. Persoanele care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie și completează, pentru obținerea prescripției, o declarație pe proprie răspundere în prezența cadrului medical. Pastilele de iodură de potasiu trebuie luate doar cei cu vârste sub 40 de ani, în cazul unui accident nuclear, în termen de 24 de ore de la producerea acestuia.

Cum se administrează iodura de potasiu?

Potrivit Ministerului Sănătății, iodura de potasiu de 65 mg se va administra numai la indicațiile autorităților și doar în caz de eveniment sau incident nuclear. Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se administrează pe cale orală și poate fi mestecat sau înghițit. Pentru administrare la copii cu vârsta sub șase ani, doza poate fi zdrobită și amestecată cu lapte, suc de fructe, miere sau iaurt. În cazul administrării la sugari, cu vârsta sub 1 an, doza poate fi dizolvată în lapte, apă, suc de fructe sau zdrobită și amestecată cu lapte sau suc de fructe. Medicamentul se administrează în doză unică după cum urmează: adulți și copii cu vârsta peste 12 ani – două comprimate – echivalent cu 100 mg iod, copii cu vârsta între 3 – 12 ani – un comprimat echivalent cu 50 mg iod, copii cu vârsta între o lună – trei ani – 1/2 de comprimat – echivalent cu 25 mg iod și nou-născuți (cu vârsta până la o lună) – 1/4 de comprimat (echivalent cu 12,5 mg iod).

Beneficiul tratamentului cu iod este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică

Ministerul Sănătății precizează că pentru a realiza blocarea eficace a absorbției radioactive, iodura de potasiu trebuie să fie administrată cât mai curând posibil după expunerea la radiații. În cazul în care administrarea are loc la patru – șase ore după expunere, absorbția este blocată doar în proporție de aproximativ 50 la sută. În cazul în care administrarea de iodură de potasiu are loc mai târziu de 12 ore după expunere, absorbția acesteia nu mai este semnificativă, deoarece iodul radioactiv a fost absorbit deja de către glanda tiroidă. Durata tratamentului este limitată la o doză unică care va fi administrată sub controlul autorităților competente. Această doză va oferi protecție pentru o expunere de până la 24 ore. În cazul continuării expunerii la radiații radioactive, poate fi necesară administrarea unei noi doze în decursul a două zile. Pentru copiii sub trei ani, farmaciile vor distribui un comprimat de iodură de potasiu de 65 mg, urmând ca aparținătorul minorului să dividă comprimatul în conformitate cu modul de administrare. Beneficiul potențial al profilaxiei cu iod este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică.

One Thought to “În Sălaj, pastilele de iod se distribuie în 12 farmacii”

  1. […] Pastilele de iodură de potasiu recomandate tuturor persoanelor cu vârsta de sub 40 de ani pot fi ridicate din 12 farmacii din județul Sălaj Citeste mai mult […]

Leave a Comment