Elevii din clasa I – vaccinaţi împotriva rujeolei, a oreionului şi a rubeolei

Peste 92 la sută din elevii de clasa I din judeţ au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, a oreionului şi a rubeolei, ceea ce înseamnă un total de 2.137 de copii. Campania de imunizare împtriva celor trei boli avea termen de finalizare data de 28 ianuarie, însă medicii trebuie să efectueze recuperări, adică să vaccineze acei copii care, din diferite motive, au lipsit sau nu au putut primi vaccinul cu pricina odată cu colegii lor. “În urma catagrafiei, am distribuit în judeţ 2.320 de doze de vaccin ROR, din care au fost utilizate până în prezent 2.137. Momentan, se încearcă recuperarea restanţierilor”, a declarat directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş.
Potrivit sursei citate, toate campaniile de vaccinare se derulează fără probleme în unităţile de învăţământ din judeţ. Până acum, în cursul acestui an şcolar, au fost vaccinaţi împotriva difteriei şi a tetanosului adolescenţii din clasa a X-a. Astfel, în luna octombrie, au fost utilizate în acest sens 2.290 de doze de vaccin. De asemenea, tot în lunile trecute, în şcolile din judeţ, 4.500 de elevi din clasele a II-a (8 ani) şi a III-a (9 ani) au primit vaccinul antipoliomielitic cu IPV (Vaccin Poliomielitic Inactivat).

Leave a Comment