Dr. Olimpia Moigrădean: „Zilnic vaccinăm sute de persoane”

Programul Centrului de vaccinare din Zalău va fi mărit de săptămâna viitoare. Decizia a fost luată pe fondul creșterii numărului mare de persoane care se prezintă la vaccinare.

Coordonatorul Centrului de vaccinare din municipiul Zalău, dr. Olimpia Moigrădean, a declarat pentru cotidianul nostru că programul centrului amenajat la Casa Armatei din Zalău va fi mărit pentru a face față numărului mare de persoane care se prezintă zilnic la vaccinare. „Zilnic vaccinăm sute de persoane. Într-o singură zi am vaccinat aproximativ 600 de oameni. Toată vara n-au venit, iar acum se înghesuie la vaccinare. Au văzut că nu este de glumă, au văzut că se moare din cauza acestei boli, că sunt restricții. Tineri, vârstnici, adolescenți, toți vin să se vaccineze și este bine. Îi îndemn pe toți să vină la vaccinare, pentru că numai așa vom scăpa cu toții de pandemia asta care afectează întreaga lume”, a ne-a declarat medicul Olimpia Moigrădean.

Unde și când vă puteți vaccina?

Programul centrelor de vaccinare din judeţul Sălaj a  fost actualizat luni, 25 octombrie 2021, potrivit Instituției Prefectului Sălaj.  Sălăjenii interesați să se vaccineze, o pot face  la  Cercul Militar Zalău, care funcționează după următorul program: luni 8:00 – 20:00, marţi 14:00 – 20:00, miercuri 8:00 – 20:00, joi 14:00 – 20:00, vineri 14:00 – 20:00, sâmbătă 8:00 – 14:00. Programul centrului amenajat la Cercul Militar Şimleu Silvaniei este următorul: luni 9:00 – 18:00, marţi 9:00 – 18:00, miercuri 9:00 – 18:00, joi 9:00 – 18:00, vineri 9:00 – 18:00. Centrul de la Casa Orăşenească Jibou funcționează  luni între orele 12:00 – 20:00, marţi 12:00 – 20:00, miercuri 12:00 – 20:00, joi 10:00 – 18:00, vineri 10:00 – 18:00 și sâmbătă de la 8:00 – 16:00. Căminul de persoane vârstice Cehu Silvaniei: luni 10:00 – 16:00, miercuri 08:00 – 14:00, sâmbătă 8:00 – 16:00,  Spitalul de boli cronice Crasna: marţi 8:00 – 12:00, miercuri 15:00 – 19:00, vineri 8:00 – 12:00,  SVSU Sărmăşag: luni 14:00 – 20:00, joi 8:00 – 14:00, Sala de sport Hida: luni 8:00 – 14:00, marţi 14:00 – 18:00, joi 8:00 – 14:00,  Baza sportivă Ileanda:  luni 8:00 – 12:00, marţi 8:00 – 16:00, joi 8:00 – 16:00, sâmbătă 8:00 – 16:00.

Leave a Comment