Copil abandonat de mama minoră din Sălaj, salvat de medici clujeni printr-o procedură considerată premieră medicală

Grav bolnav, un copil abandonat la naștere de mama sa minoră și ajuns în sistemul de protecție din județul Sălaj a fost operat cu succes zilele trecute în Cluj Napoca. Echipa medicală a fost coordonată de medicul chirurg Marcel Tanțău.

Intervenția medicală a fost posibilă datorită demersurilor realizate de oficialii Direcției de Asistență Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. „Copilul se simte bine. Chiar acum urc cu dosarul său. Este un copil abandonat la naștere. Are și alte probleme medicale, din păcate. Medicii ne-au cerut acordul să prezinte cazul, iar noi am acceptat. Mama copilului este o minoră din zona Ileanda. Copilul s-a născut la Dej și l-am preluat noi. A fost multă muncă pentru a reuși să ajungem cu copilul la această operație. Fiind minoră, mama lui nu era în stare să-l îngrijească. Copilul nu are doar o boală gravă pentru care a fost operat, ci suferă și de alte afecțiuni. Atunci când intră în sistem, noi le facem tuturor micuților o evaluare medicală atentă. Noi nu avem clinici pediatrice de specialitate în Sălaj, de asta suntem nevoiți să apelăm la unități medicale din alte județe. Cu cei de la Cluj avem o colaborare foarte bună și acolo mergem când e nevoie de intervenții de specialitate. Ne bucurăm că operația a reușit și copilul se simte bine, este sub supraveghere medicală. Noi și grupul de medici ne-am asumat această operație și le mulțumesc pe această cale. Copilul are doi ani și jumătate și este mai bine” a declarat astăzi pentru cotidianul „Magazin Sălăjean”, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, Violeta Milaș.

Din păcate, copilul a fost diagnosticat cu acalazie, o afecțiune considerată deosebit de gravă.

Leave a Comment