Cercetătorii americani au creat un vaccin universal care ar putea preveni pandemiile viitoare

Cercetătorii americani au dezvoltat un vaccin universal care protejează şoarecii de laborator nu doar de COVID-19, ci şi de alte coronavirusuri, acesta declanşând un răspuns imunitar împotriva variantelor periculoase, relatează SciTechDaily, potrivit HotNews.ro.

Deşi nimeni nu ştie care virus ar putea provoca o viitoare pandemie, coronavirusurile rămân o ameninţare după ce au cauzat epidemia de SARS din 2003 şi actuala pandemie de COVID-19, notează sursa citată.

Pentru a preveni o nouă pandemie în viitor, cercetătorii de la Facultatea Gillings de Sănătate Publică Globală din cadrul Universităţii Carolinei de Nord de la Chapel Hill (UNC) au proiectat un vaccin menit să ofere protecţie împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 şi a unui grup de coronavirusuri care pot sări de la animale la om.

Cercetarea a fost publicată în revista Science de către autorii principali David Martinez, cercetător la facultatea menţionată mai sus, Hanna H. Gray, cercetătoare la Institutul de Medicină Howard Hughes şi Ralph Baric, epidemiolog şi profesor de microbiologie la Facultatea de Medicină a UNC.

Autorii principali au colaborat cu oameni de ştiinţă de Facultatea de Medicină a Universităţii Duke şi a Facultăţii de Medicină Perelman din cadrul Universităţii Pennsylvania pentru realizarea studiului.

Cercetătorii de la UNC joacă un rol cheie în dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusurilor. După ce au testat eficacitatea primei generaţii de vaccinuri anti-Covid, aceştia au trecut la un vaccin de a doua generaţie: unul împotriva sarbecovirusurilor, informează HotNews.ro.

Sarbecovirusurile, parte din familia mai largă a coronavirusurilor, sunt o prioritate pentru virusologi după ce au cauzat două boli devastatoare în ultimele două decenii: SARS şi COVID-19.

Proteina Spike

Echipa de cercetători americani a început cu o abordare ce foloseşte tehnologia ARN mesager folosită şi de vaccinurile anti-Covid dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi Moderna. Însă în loc să includă codul ARNm al unui singur virus, cercetătorii au combinat împreună ARNm de la mai multe coronavirusuri.

Vaccinul hibrid a generat eficace anticorpi neutralizanţi împotriva mai multor proteine Spike – folosite de virusuri pentru a se agăţa de celulele sănătoase – când a fost administrat şoarecilor de laborator.

„Vaccinul are potenţialul de a preveni focare când este depistată o nouă variantă”, afirmă Baric, unul dintre cei mai reputaţi cercetători din domeniu.

Studiul include date privind şoarecii infectaţi cu SARS-CoV-2 şi cu alte coronavirusuri înrudite, arătând că vaccinul a prevenit infectarea şi leziunile pulmonare.

Cercetătorii afirmă că investigaţiile suplimentare ar putea duce la demararea studiilor clinice pe oameni anul viitor.

„Constatările noastre arată bine deoarece ele sugerează că putem proiecta o gamă mai universală de vaccinuri împotriva coronavirusurilor pentru a ne proteja proactiv împotriva virusurilor despre care ştim că sunt un pericol pentru transmiterea la oameni”, afirmă Martinez.

„Poate putem preveni un SARS-CoV-3 cu această strategie”, adaugă cercetătorul.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment