Canicula încinge telefoanele Ambulanţei Sălaj

 

Numărul apelurilor la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sălaj a crescut, în ultimele săptămâni, cu circa 30 – 40 la sută, ajungând, în medie, la 100, în 24 ore. Chiar dacă până în prezent nu s-au înregistrat cazuri grave din cauza caniculei, temperaturile ridicate i-au determinat pe mulţi sălăjeni să ceară ajutorul medicilor pe fondul disconfortului termic accentuat.
Potrivit managerului instituţiei, Liviu Balint, în această perioadă cu temperaturi ridicate au fost înregistrate cu aproape 40 la sută mai multe solicitări, însă, din fericire, cazurile nu sunt grave. „S-a solicitat ajutorul echipajelor medicale pentru diferite afecţiuni, multe dintre acestea agravându-se din cauza temperaturilor ridicate. Avem, acum, în medie, 100 de solicitări în 24 de ore. Un singur caz de leşin, cauzat de caniculă, a fost înregistrat. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o lună, însă, de atunci alte situaţii asemănătoare nu am avut în ultimele zile”, a explicat reprezentantul SAJ Sălaj.
Pentru prevenirea incidentelor care ar putea fi provocate de temperaturile foarte ridiate, medicii recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. În perioadele de caniculă, este recomandat consumul zilnic de lichide, între 1,5 – 2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. De asemenea, spun că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar cu apă. Nu trebuie consumat alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină, cafea, ceai, cola sau de zahăr, sucuri răcoritoare carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice.
Pe parcursul zilei este bine să se facă duşuri călduţe, iar dacă există aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii, trebuie folosită o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Trebuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie. De asemenea, trebuie păstrat contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi pentru a le verifica starea lor de sănătate, mai recomandă medicii.

Alte articole

2 Thoughts to “Canicula încinge telefoanele Ambulanţei Sălaj”

  1. Vitonescu Adriana

    Extra-venituri, acum cu cel mai revolutionar sistem! Vrei sa-ti completezi repede venitul tau lunar? Nu mai stii cum sa-ti achiti mai usor ratele la banci? Acum este momentul cel mai potrivit sa incepi colaborarea cu o echipa care te poate ajuta! Avem un sistem exceptional si numai bun sa te ajute sa castigi rapid si simplu banii de care ai nevoie! Solicita acum detalii mai multe la adresa de email: vitonescu_adriana@yahoo.com

  2. de ce nu vorbeste despre problemele ,,medicale ,, de la salvare medicul sef nu balint ?????

Leave a Comment