Alte două decese asociate Covid-19 în Sălaj

Alte două decese asociate Covid-19 au fost raportate în cursul ziliei de luni, 16 noiembrie, în județul Sălaj. Autoritățile nu au furnizat date cu privire la vârsta pacienților decedați, respectiv boli asociate. Până în prezent numărul deceselor înregistrate în județ, de la începutul pandemiei, este de 109 persoane.

149 de decese la nivel național

În intervalul 15 noiembrie, ora 10– 16 noiembrie, ora 10 au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, patru decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, șapte decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, cinci pacienți decedați nu au prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.

Leave a Comment