Tichetele de călătorie ale pensionarilor și voucherele de vacanţă ar putea fi transformate în tichete de masă

Propunerea legislativă vizează pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, care beneficiază anual de șase călătorii simple cu reducere de 50 la sută din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a II-a, la transportul intern comun. În cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, acestea pot fi compensate în tichete de masă. Inițiatorul propunerilor arată că de aceasta vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii.

Cealaltă propunere legislativă prevede ca în cazul voucherelor de vacanţă care nu au fost utilizate, angajatorul se obligă să ofere contravaloarea în bani sau în tichete de masă. „Gestionarea resursei umane constituie una dintre cele mai importante componente ale managementului oricărei întreprinderi, publice sau private, mari sau mici, iar motivarea acesteia către performanță ar trebui să fie prioritare”, arată deputatul în expunerea de motive. El menționează că tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare cu popularitate ridicată în rândul angajaţilor, angajatorilor şi comercianţilor parteneri care le acceptă la plată, bonurile de masă fiind cele mai cunoscute şi dorite de salariaţi. 

Pensionarii sălăjeni au fost primii care au propus această schimbare legislativă

La sfârșitul anului trecut, pensionarii sălăjeni, prin reprezentanții lor, au ajuns în fața prefectului Florin Florian cu această propunere de schimbare a tichetelor de călătorie, tocmai în ideea de a se valorifica măcar parțial o parte din acești bani care rămân nefolosiți prin neutilizarea tichetelor de călătorie.

Mulţi dintre pensionarii sălăjeni călătoresc foarte puţin pe parcursul unui an, astfel încât, tichetele primite prin Casa de Pensii, cu reducere de 50 la sută la biletele de călătorie clasa a II-a, valabile atât pentru trenuri cât şi pentru autocar şi microbuz rămân, de multe ori, nefolosite. Asta înseamnă că pensionarii pierd practic, nişte bani, iar o soluţie alternativă nu există în acest moment. Pensionarii din Sălaj i-au cerut prefectului să fie sprijiniţi de reprezentantul Guvernului în teritoriu cu o propunere legislativă care să le ofere posibilitatea ca aceste tichete sau o parte dintre ele, rămase nefolosite, să fie înlocuite cu suma aferentă corespunzătoare. Instituţia Prefectului a supus atenţiei Ministerului Muncii un document în care a fost prezentată solicitarea menţionată.

 

Alte articole

Leave a Comment