Legea Pensiilor intră în dezbatere publică

Legea Pensiilor va intra în “vizorul” cetățenilor, astfel încât, orice persoană interesată va putea trimite obiecții și propuneri pe marginea acestui important act normativ, pe adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Potrivit Liei Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, Legea pensiilor va fi prezentată detaliat, joi, apoi va fi avizată de ministerele responsabile, urmând să devină în final proiect de lege al Guvernului. Potrivit legii, Punctul de pensie va creşte la 1.265 lei, în 2019 urmând să ajungă la 1.775 lei, în 2020.

“Vor fi câteva noutăţi. Va rămâne o lună în dezbaterea publică. Fiecare cetăţean al României poate trimite adresă la Ministerul Muncii în care să spună ce îl deranjează în această lege. Vom avea discuţii cu organizaţiile de pensionari din toată România, ne vom deplasa în teritoriu pentru a sta de vorbă cu organizaţiile de pensionari din diferite judeţe ale ţării. În luna septembrie, după ce se încheie dezbaterea publică de o lună, va trece prin avizarea altor ministere, ca să se transforme în proiect de lege al Guvernului, apoi va ajunge în Parlament, unde va fi dezbătută.”, a declarat ministrul Muncii.

Potrivit oficialilor din minister, legea va intra în vigoare etapizat. În 2019 va creşte punctul de pensie la 1.265 lei. În 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775, lei plus 10 la sută, care va fi acordul global, iar în 2021 se preconizează ca punctul de pensie să ajungă la 1.875 când deja intră în vigoare valoarea punctului de referinţă (VPR), care va fi de 75 lei, care se înmulţeşte cu numărul de puncte acumulate, şi 2022 va fi acest indicator nou, plus inflaţia. Cetățenii care au acelaşi stagiu de cotizaţie vor avea acelaşi număr de puncte, ca să aibă aceeaşi pensie, dar în acelaşi timp îi departajăm şi pe ceilalţi care până acum erau la acea pensie minim garantată de 640 lei, anul acesta, cu patru ani, cinci ani stagiu de cotizare. Lor le ieşea pe contributivitate un total de 100 – 200 lei şi statul creştea suma până la 640 lei, dar ei îi prindeau din urmă pe cei care au cotizat poate 20-30 de ani; avem cazuri de persoane care au lucrat pe salariul minim pe economie, femei de serviciu, cei care au lucrat în comerţ, şi aceia aveau pensiile tot de 640 lei, dar ale lor erau muncite, erau pe contributivitate. Noutatea adusă de această lege este faptul că orice an în plus pe care îl ai, şi de contributivitate şi de lucru, automat te diferenţiază de ceilalţi”, a precizat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment