La Tribunalul Sălaj, cameră specială pentru audierea minorilor

Tribunalul Sălaj va avea de săptămâna viitoare o cameră special amenajată pentru audierea minorilor, au anunțat oficialii instituției. Intitulată „camera speranțelor”, încăperea a fost creată pentru a reduce victimizarea secundară a minorilor, iar vizita lor la tribunal să nu le cauzeze un disconfort suplimentar. Cadrul oferit în noua încăpere este unul prietenos și relaxant, amenajarea spațiului fiind realizată în colaborare cu specialiști în domeniu. Potrivit reprezentanților Tribunalului Sălaj, audierea minorilor va fi înregistrată cu camere de luat vederi și aparatură sofisticată, tehnologie care surprinde nu doar cuvintele, ci și gesturile copilului, toate aceste elemente fiind deosebit de importante pentru realizarea profilului psihologic al minorului în momentul audierii. Amenajarea camerei speciale a fost realizată cu  sprijin financiar integral din fondurile Sindicatului Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”.

Fotografie cu caracter informativ

Leave a Comment