Proiecte de anvergură finalizate la Bănişor

 

Comuna Bănişor se poate lăuda cu proiecte de o importanţă majoră pentru localnici, ajunse în faza de finalizare. Fie că vorbim de drumuri, de reţele de apă, de instituţiile sau clădirile importante din comună sau de cele din sate, promisiunile s-au ţinut în cea mai mare parte şi s-au concretizat ulterior în realităţi. Primarul comunei Bănişor, Ioan Gheorghe Pop, ne-a vorbit despre proiectele importante pe care, cu sprijinul celor din Primărie dar şi al localnicilor, a reuşit să le vadă duse la bun-sfârşit. ”Am reuşit să finalizăm un proiect important pentru locuitorii din Peceiu, reţeaua de canalizare şi apă potabilă, în valoare de 2,5 milioane de euro. Tot prin Măsura 322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, am modernizat drumuri pe o distanţă de 4 kilometri şi am finalizat două poduri peste Valea Banului, la Peceiu şi Ban. Urmează să dăm în folosinţă un Centru „After School” (centru care va putea fi folosit de elevii din comună şi sate după terminarea orelor de curs), în Bănişor. Tot aici, am finalizat reabilitarea şi dotarea Căminului cultural. Avem şi o bibliotecă nouă, pentru care am făcut şi achiziţie de carte, în cadrul Căminului”, a spus primarul Ioan Pop. Primăria Bănişor a finalizat şi un proiect, realizat prin fonduri guvernamentale, asfaltarea drumurilor din satele aparţinătoare – Bănişor, Ban şi Peceiu – în total peste 8 kilometri de drumuri nou-asfaltate. Primarul împreună cu specialiştii pregătesc documentaţia necesară accesării fondurilor europene disponibile în sesiunea 2014-2020, în vederea execuţiei reţelelor de canalizare şi apă potabilă pentru satele Bănişor şi Ban. Totodată, printr-un proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), Căminul cultural din localitatea Ban urmează să fie modernizat şi dotat, proiectul aflându-se în acest moment în procedura de achiziţie publică organizată de CNI, având şanse foarte mari să fie aprobat şi demarat.

One Thought to “Proiecte de anvergură finalizate la Bănişor”

  1. Anonim

    Se tot fac Caminele culturale pana se gata mandatu si banii.

Leave a Comment