Proiecte de 4 milioane de euro în Benesat

Comuna Benesat se află în plin proces de modernizare, atât în privința infrastructurii rutiere, cât și a obiectivelor de interes major din comună și din satele aparținătoare. Primarul comunei, Sorin Romocea, ne-a vorbit despre cele mai importante proiecte ce au fost duse la bun sfârșit, precum și despre proiectele depuse, ale căror lucrări urmează să demareze în viitorul apropiat. “Infrastructura rutieră în comună a fost și este, pentru noi, cei din conducerea primăriei, o prioritate permanentă. O localitate fără drumuri bune, care să nu creeze probleme și disconfort localnicilor și celor care tranzitează comuna, reprezintă o carte de vizită pentru fiecare primărie. Noi am modernizat deja cea mai mare parte din drumuri, iar proiectele depuse vor avea cele mai mari sume dintre toate obiectivele de investiții. Dintre proiectele finalizate, amintesc modernizarea drumurilor de exploatare, prin finanțare în baza Măsurii 125, construirea Centrului de Informare și Marketing Turistic în comună, modernizarea străzilor în Benesat și în localitățile Aluniș, Biușa, Benesat”, a declarat primarul Romocea pentru Magazin Sălăjean.

 Centru de zi și prestări de servicii la domiciliul vârstnicilor din comună

Edilul comunei Benesat a vorbit și despre celelalte obiective pe care administrația locală le are în vedere în prezent: “Am renovat și dotat așezămintele culturale din comună, este vorba despre căminele culturale în localitățile Benesat și Biușa. Tot în localitatea Biușa am înființat și dotat un centru tip after-school, fiind schimbate în această clădire inclusiv instalațiile sanitare și branșamentele electrice, un proiect în valoare totală 2.500.000 euro.

Dintre proiectele noi, aș vrea să amintesc reabilitarea bisericii << Sfinții Mihail și Gavril >>, din Benesat un obiectiv la care noi ținem foarte mult, o clădire – monument istoric pentru care am depus deja un proiect în valoare de 200.000 de euro. Un proiect în valoare de 1 milion de euro care a fost, de asemenea, depus, se referă la drumurile de exploatație agricolă, drumuri ce vor fi reabilitate complet”, a declarat primarul comunei Benesat, Sorin Romocea. Primăria a mai depus și alte proiecte importante pentru localnici.

Centrul de zi, Cantina socială și prestări servicii la domiciliu pentru persoanele vârstnice din întreaga comună, alcătuiesc un proiect ce a fost deja depus, valoarea acestuia fiind de 400.000 de euro.

 

 

Alte articole

One Thought to “Proiecte de 4 milioane de euro în Benesat”

  1. Anonim

    Primarul vorbeste prostii despre drum.Din centrul localității spre Cehu dacă nu faci slalom i-ti rupi rotile.Betonul ala umflat se putea taia dar…primarii se stiu lauda nu gluma

Leave a Comment