Primarul din Valcău se plânge că autorităţile blochează o investiţie din fonduri europene

O investiţie de 200.000 de euro în comuna Valcău de Jos este în aer, din cauza problemelor birocratice. Cel puţin asta susţine primarul Ioan Roşan, care arată cu degetul înspre autorităţi, pe care le consideră vinovate de faptul că tărăgănează eliberarea avizelor necesare implementării proiectului. „Prea multă birocraţie, personal insuficient”, se plânge edilul.

În 2010, autorităţile din Valcău de Jos au câştigat un contract de finanţare pentru un proiect depus pe Măsura 313 – „Incurajarea activităţilor turistice”, ce prevedrea amenajarea unui centru de informare şi marketing turistic. Licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost câştigată de către firma Lotus, care nu a putut începe construcţia imobilului decât după mai bine de un an, întrucât nu Primăria nu a obţinut de la autoritatea contractantă – Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) 6 Nord-Vest Satu Mare – avizul necesar în acest sens. „În cele din urmă am primit şi avizul, am reuşit să finalizăm construcţia, dar am fost blocaţi din nou, tot din lipsa unui aviz. Aşa că suntem puşi în situaţia de a nu putea implementa proiectul, din cauză că nu am primit avizul de plată. Practic, construcţia centrului s-a făcut pe banii constructorului, care, deşi a terminat lucrarea, nu-şi poate recupera cheltuiala. Constructorul de presează să plătim, susţinând că riscă falimentul, dar noi nu putem face nimic până nu primit suma. Cererea de plată mi-a fost întoarsă de câteva ori”, a menţionat primarul comunei Valcău de Jos, Ioan Roşan.

Ba mai mult, spune acesta, pentru că a depăşit perioada de implementare a proiectului, Primăria pe care o conduce a fost nevoită să suporte penalităţi de 6.300 de lei. „Am achitat din bugetul local 6.300 de lei ca să ni se aprobe prelungirea cu un an a termenului de implementare a proiectului, altfel pierdeam finanţarea”, a explicat edilul.

În opinia sa, toate problemele cu care s-a confruntat în derularea investiţiei au fost cauzate de personalul insuficient al CRPDRP 6 Satu Mare, precum şi de birocraţia din sistem.

Centrul de marketing, o investiţie în valoare de 200.000 de euro, este situat în localitatea Valcău de Jos, lângă DJ 191D. Imobilul are 250 de metri pătraţi şi a fost amenajat pentru a promova turismul şi tradiţiile de pe Valea Barcăului.

Oficialii de la Satu Mare spun că nu e vina lor

În replică, oficialii Centrului Regional de la Satu Mare susţin că afirmaţiile primatului sălăjean sunt „incorecte şi în neconcordanţă cu clauzele contractuale, atâta timp cât derularea procedurilor de achiziţii se află în responsabilitatea beneficiarului şi nu a autorităţii contractate”. Potrivit lui Sorin Radu, directorul CRPDRP 6 Satu Mare, derularea şi avizarea contractelor de achiziţii s-a desfăşurat în perioada decembrie 2010-martie 2013, când „documentaţiile prezentate au fost uneori incomplete şi incorecte, fapt ce a necesitat completări şi revizuiri. Având în vedere că derularea procedurilor de achiziţii a durat 32 de luni, iar durata de execuţie a unui contract este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii duratei cu achitarea penalităţii de 2 la sută, beneficiarul a depus prelungirea duratei şi a achitat penalitatea”.

Şi vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor îl contrazice pe Roşan

Contactat pentru un punct de vedere cu privire la problema invocată de primarul din Valcău de Jos, Sandu Bercean, vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România şi edil în Meseşenii de Jos, ne-a declarat că nicio altă comună din Sălaj care derulează proiecte pe Măsura 313 nu se află în impas. „Dacă s-a respectat procedura, este imposibil să apară blocaje. Şi în Meseşeni implementăm un proiect similar, pe ultima sesiune de depunere, însă totul s-a derulat aşa cum trebuie. Am primit deja avansul. Domnul Roşan are o problemă punctuală şi a aşteptat să-i rezolve alţii problema”.

Alte articole

16 Thoughts to “Primarul din Valcău se plânge că autorităţile blochează o investiţie din fonduri europene”

  1. Anonim

    repara drumurile ,ca e vai de voi ce aveti acolo,cu deputat cu tot….va ocupati de cacaturi de unde scoate bani….auzi…centru turistic in valcau….

  2. pensionar

    primaru din valcau este un hot/ sa se sesizeze dna. bode sa nu se bage

  3. Anonim

    centru de marketing turistic…wow ce bine suna…sigur in cativa ani i se va schimba destinatia…

  4. Anonim

    intr-adevar de asa ceva era nevoie in zona…la ce drumuri sunt pe acolo sigur o sa se tripleze numarul turistilor…
    Bravo, tot asa sa o tineti d-le primar, felicitari!

  5. zalau

    primarul rosan e un om de treaba.
    are proiecte finalizate si cu adevarat a facut ceva pentru comuna. rezultatele vorbesc!!!

  6. Anonim

    200.000 executia costa 120.000, restu sa fie primit.
    ce s.a ingrasat primaru!

  7. Anonim

    centru turistic cat o casa dar la pret de 10 miliarde lei vechi??? s-au bagat la greu bani prin jeburi si primaru gusat stie ca nu e curat

  8. Anonim

    mai bercene,da ce bine iti sta sa te bagi in zama altora!!!Vezi tu de ale tale ca ai bugate baiuri,nu fi „coleg asa de treaba”

  9. paul

    bravo sandu ai pus punctul pe ”i” ca primaru cu gasca lui ne-au luat nu punctul ci 25 % din acele mari salarii respectiv 400 lei.

  10. Anonim

    asta cu zama nu te bucura si nu da sfaturi ca nici nu stii cand ti arde si tu mai rau ca berceanu

  11. Anonim

    si uita asa se dezvolta satul romanesc
    primari fac centre turistice pentru taranii din comuna
    ei se aleg cu comisioane grase, doar nici o firma nu se baga safaca asa cev daca nu castiga binisor

  12. ionion

    vai de noi.nu stim sa scriem romaneste.Ne-ar trebui centre de educare pe linie de gramatica

  13. ionion

    Andreea draga du-te la scoala.
    nu primaria na a
    pana nu primit suma = ez mogyor limbaj

  14. Anonim

    Oare daca Rosan (PD) era din PSD, Berceanu avea aceeasi parere? Nici vorba, el stie ce-i la Satu-Mare……….

  15. Anonim

    BERCEAN=GUNOI, tu te numesti presedintele asociatiei primarilor??????????/
    dar fiica si fiul tau nu cumva iau salarii la la cei pe care Rosan are curaj sa i critice?????????????????

  16. Anonim

    ar trebui sa schimbe legea, maxim doua mandate de primar! Asa l-ati fi putut scapa si pe Rosan de ingrasare, era musai sa munceasca.

Leave a Comment