Hotărâre importantă adoptată de Primăria Valcău de Jos: localnici pot spera la introducerea rețelei de gaz în comună

O decizie importantă pentru locuitorii comunei Valcău de Jos, dar și pentru cei care locuiesc în alte localități sălăjene, a fost luată prin votul acordat unui Proiect de hotărâre de către consilierii locali din cadrul Primăriei Valcău de Jos, în urmă cu câteva zile. Este vorba despre aprobarea Hotărârii de Consiliu Local prin care comuna Valcău de Jos aderă la Asociația de dezvoltare intercomunitară “Barcău”, avându-l ca reprezentant în această importantă asociație pe primarul comunei, Ioan Roșan.

“Prin această asociație comunele Bănișor, Valcău de Jos, Boghiș, Plopiș, Nușfalău, Halmășd, Ip și Marca, vor întocmi un studiu de fezabilitate pentru racordarea la o magistrală de gaz și introducerea rețelelor de gaz metan pentru populație ca urmare a modificărilor legislative din ultima perioadă”, a spus Ioan Roșan, edilul comunei Valcău de Jos. Asociația își propune, pe viitor, să acceseze proiecte în care să fie implicate cât mai multe comune, pe lângă dezvoltarea infrastructurii de mediu (apă, canalizare, gestionarea deșeurilor) şi a infrastructurii rutiere, dezvoltarea în comun a sectorului de servicii, în promovarea turismului şi în agricultura ecologică.

 

 

Leave a Comment