Făgetu, gazdă pentru a doua ediţie a Festivalului Cireşelor

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Cireşelor va avea loc în satul Făgetu, comuna Plopiş, în perioada 24-25 iunie. Manifestarea îşi propune să promoveze valorile locale, cu implicarea a cât mai mulţi membrii ai comunităţilor din zonă şi nu numai, şi va debuta sâmbătă, 24 iunie, cu un concurs de identificarea a valorilor de patrimoniu local, urmat de un atelier informativ pentru oportunităţi de finanţare în mediul rural, muzică şi dansuri populare şi o petrecere a tinerilor. Duminică, 25 iunie, activităţile vor continua cu un concurs de regionalisme, un curs de prim ajutor, muzică şi dansuri populare.
Cei care vor veni să petreacă alături de localnici, vor găsi la festival produse locale precum miere, polen, legume, fructe, dulcețuri compoturi, plante medicinale, obiecte de artizanat (coșuri împletite, pânze, cioplituri și sculpturi în lemn), bunătăți din gastronomia locală (polișneac, găluște, moșocoarne, tăieței de casă, pâine de casă). De asemenea, vor putea admira o expoziţie de fotografii vechi din comună şi să ia parte la un tur ghidat cu bicicletele, plimbări cu căruţa, demonstraţii de meşteşugărit, întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Direcției Generale a Finanțărilor Publice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Gal Poarta Transilvaniei, dar și reprezentantul teritorial al Agenției Naționale pentru Turism
Evenimentul este organizat de către Primăria Plopiș, Centrul de Informare și Marketing Turistic Plopiș, cu sprijinul partenerilor ADI Sălaj Plus, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – UBB, Fundația Social-Culturală CAMPP și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Alte articole

3 Thoughts to “Făgetu, gazdă pentru a doua ediţie a Festivalului Cireşelor”

  1. Eu

    Mulțumim vilcovschi!Tu ai făcut ca cireșele sa fie promovate!Esti cea mai buna ziarista!Sper sa devii redactor șef asa cum iti dorești!Succes!

  2. Anonim

    Dar cirese si palinca de cirese se va gasi la „Festivalul cireselor” ?

  3. Anonim

    o comuna in care nu este un service auto,o frizerie,o patiserie,dar este o vesnica…veselie

Leave a Comment