Comuna Lozna a demarat proiectul de introducere a gazului metan

Autoritățile din Lozna au finalizat în acest an mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, a apei potabile, cât și în privința reabilitărilor unor instituții din comună. Primarul comunei Lozna, Alin Pocol, ne-a declarat că sunt finalizate mai multe proiecte importante în comună și satele aparținătoare, urmând ca în cursul anului viitor să fie duse la bun sfârșit și cele care în prezent se află în derulare. “Am reușit să reabilităm Căminul cultural din Valea Loznei, o lucrare de amploare efectuată atât pe exteriorul clădirii cât și la interior, dotări moderne, toate cu un buget de aproape 4,5 milioane de lei, prin Compania Națională de Investiții. Avem un proiect important, cel privind aducțiunea de apă pentru locuitorii din Valea Loznei, prin programul PNDL II, proiect aflat în lucru în acest moment. Modernizăm, în prezent, peste 16 kilometri de drumuri în comună și în satele aparținătoare, fiind vorba despre asfaltări, rebordurări, betonare șanțuri, realizare căi acces în gospodării și alte lucrări ce țin de infrastructura rutieră din comună. Proiectul este deja finalizat în proporție de peste 60 la sută, suma destinată fiind de 1,1 milioane de lei. Am efectuat lucrări de reparații la instituțiile de învățământ, cu bani din bugetul propriu și mai avem un proiect important în derulare, în parteneriat cu Compania de Apă Someș, privind aducțiunea de apă în satul Cormeniș. Tot aici vom moderniza peste 6 kilometri de drumuri și am depus un proiect care a fost deja aprobat și așteaptă finanțare, privind reabilitarea și dotarea Căminului cultural Cormeniș.

Un proiect care a fost deja demarat este cel privind aducțiunea de gaz metan în comună, un proiect realizat prin ADI și a cărui construcție sperăm să înceapă anul viitor. Au fost deja efectuate măsurătorile și verificările în teren, sperăm ca anul viitor să putem începe acest proiect important pentru comuna noastră”, a spus primarul Alin Pocol. În ceea ce privește rețeaua de canalizare, din păcate, legislația care defavorizează comunele cu un anumit număr de locuitori a făcut, deocamdată, imposibilă solicitarea de finanțare, proiectul înaintat de Primăria Lozna fiind respins de factorii de decizie. S-a încercat și un parteneriat cu o altă comună însă nici de această dată nu s-a reușit implementarea unei investiții pe acest segment. “Din păcate, legea defavorizează o mare parte dintre localitățile țării, iar acest lucru consider că ar trebui avut în vedere pe viitor de către legislativ. Faptul că avem mai puțini locuitori în comună față de altele nu înseamnă că locuitorii noștri nu au nevoie de o astfel de investiție, atât de importantă”, ne-a declarat primarul din Lozna.

 Prima atestare documentară: anul 1338

 Comuna Lozna se află nord-estul judeţului Sălaj, pe Valea Someşului, străjuită pe de o parte de Dealurile Ciceului şi pe altă parte de dealurile Şimişna-Gârbou. Relieful colinar al aşezării este brăzdat de pârâul Lozna care izvorăşte din Dealul Pietros şi se varsă în Someş. Localitatea are o poziţie strategică în cadrul judeţului, fiind situată la distanţe aproximativ egale faţă de trei centre urbane urbane transilvănene: la 50 km depărtare de Baia Mare şi Dej, respectiv la 51 de km faţă de Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj. Lozna se învecinează cu comunele Zalha, la sud, Rus la est, Ileanda la nord-est şi nord, Letca la nord, Băbeni şi Surduc la vest, Cristolţ la sud-vest. Cu o suprafaţă totală de 6113 hectare, comuna are în componenţă cinci sate: Lozna (reşedinţa administrativă), Cormeniş, Preluci, Valea Leşului şi Valea Loznei. Comuna este traversată de Drumul Judeţean 109E şi se află la 2 km de Drumul Naţional 1H. Cea mai apropiată gară de cale ferată se află în localitatea Letca, la numai 2 km de Lozna. Prima menţiune a aşezării într-un document oficial datează din anul 1338, când satul apare sub numele de Loznapataka. Alte atestări au fost realizate după cum urmează: 1554-Nagh – Lozna, 1600 – Lozna, 1625 – Nagi Lozna, 1760-1762 – Nagy Lozna, 1808 -Prelucz Mare, 1825 – Nagy-Loszna, 1854  – Nagy Lozna, Lozna, 1966 – Lozna.

 

 

 

 

 

Alte articole

One Thought to “Comuna Lozna a demarat proiectul de introducere a gazului metan”

  1. Anonim

    Bravo Domnule Primar de Lozna,fii sigur ca pentru tot ce faci pentru comunitatea de acolo locuitorii iti vor multumii cind vor fi alegerile locale.Oare de ce nu se poate lauda cu asa ceva si primarul de Garbou domnul Pocaila Sandor care de 4 mandate nu face nimic numai promite,fura si se ocupa de femei ca-i plac la nebunie.Vine sfarsitu si pentru tine javra ordinara de Garbou.

Leave a Comment