Delicioasele felii dulci “Kinder Pingui” pot fi preparate și acasă

“Culinaria” Magazin Sălăjean vă prezintă, în acest sfârșit de săptămână geros, rețeta prăjiturii (de casă) “Kinder Pingui”. Delicioasele felii dulci îi vor bucura îndeosebi pe cei mici, prin cantitatea îndestulătoare de crema cu lapte, foarte pufoasă, dar și prin blaturile din cacao moi și aromate. Nici cei mari nu vor fi indiferenți în fața acestui desert irezistibil. Avantajul este că bucățile pe care le puteți oferi sunt mai mari, iar prăjitura va fi mult mai gustoasă decât varianta existentă în comerț. În plus, un alt avantaj important este lipsa conservanților si a coloranților pe care aproape toate produsele existente pe rafturile magazinelor le conțin. Dacă nu se dorește adăugarea prafului de copt care, desigur, este un produs chimic, se poate renunța la el, însa blaturile vor avea o înălțime ceva mai mică. Ingrediente blat: 3 ouă, 50 gr zahăr, 15 ml lapte, 70 ml ulei, 25 gr gris fin, 20 gr cacao neagră, 40 gr faină, 1 lingură miere polifloră, 1/2 linguriță praf de copt, 1 pliculeț zahăr vanilinat sau esență de vanilie. Se repetă ingredientele pentru cel de-al doilea blat. Ingrediente cremă: 300 gr lapte condensat, 300 ml smântână pentru frișcă (smântână dulce lichidă din lapte de vacă) foarte rece, 100 ml lapte, 1 pliculeț (de 9 -10 grame) gelatină, 2 pliculețe zahar vanilinat. Ingrediente glazura 1: 60 gr ciocolată, 35 gr unt/margarină, 1 lingură ulei, 1 linguriță apă. Ingrediente glazura 2: 100 gr ciocolată menaj sau ciocolata neagră (de preferat cea neagră), 50 gr unt, 50 ml smântână pentru frișcă (lichidă, foarte rece). Facem două blaturi, astfel: gălbenușurile le batem cu zahărul și zahărul vanilinat până când compoziția devine o spumă cremoasă. Faina o amestecăm cu praful de copt, grisul și cacaua și adaugăm la crema de gălbenușuri. Adaugăm apoi treptat laptele, uleiul și mierea. Separat batem albușurile spumă tare cu un praf foarte mic  de sare și încorporăm, încet, cu o lingura de lemn, în amestecul de gălbenușuri. Turnăm amestecul într-o tava (23/33) tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptorul preîncălzit la 180 de grade circa 20 minute. Între timp vom pregăti crema. Gelatina o punem la hidratat în apă la temperatura camerei cu o cantitate mică (un păhărel de 25 – 30 ml). Laptele condensat îl amestecam cu 50 ml lapte, iar în restul de lapte încălzit dizolvăm gelatina dizolvată. Amestecam până se dizolvă complet și o adaugăm in laptele condensat, mixând ușor. Smântâna pentru frișcă o batem cu zahărul vanilinat până devine tare, apoi o încorporăm treptat și ușor în amestecul de lapte condensat. Lăsăm la rece până când se întărește puțin. Întindem jumătate din crema pe un blat (răcit) și dăm din nou la rece, timp în care vom pregăti prima glazură. Punem toate ingredientele într-un vas și le topim la foc mic. Omogenizăm si lăsăm să se răcorească. Turnăm peste crema și întindem ușor având grijă să nu se amestece cu crema. Dam din nou la rece până se întărește glazura, apoi întindem cealaltă jumătate din crema, acoperim cu al doilea blat și întindem uniform a doua glazură, pe care o pregătim exact la fel ca și prima glazura, doar că o întindem caldă. Dăm din nou la rece până se întărește glazura de deasupra. Se taie cu un cuțit bine ascuțit și umezit în apă fierbinte, la fiecare feliere. Toată lumea e invitată la Kinder Pingui!

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment