Raftul cu carte: O lucrare precisă şi precis folositoare pentru toate categoriile de cititori

Ea se intitulează „ARTA PROTOCOLULUI”  și a apărut în anul 2022 la Editura „Litera”, având-o ca autor pe SANDRA GĂTEJEANU GHEORGHE. Subtitlul ei – „ETICHETA OFICIALĂ A SECOLULUI XXI”. Titlul ales de mine pentru acest text informativ reproduce aprecierea făcută operei de către Emil Hurezeanu, scriitor și ambasador al României în Austria, în „Cuvânt-înainte” al volumului. Autoarea cărții, Sandra Gătejeanu Gheorghe, este diplomat de carieră și din anul 2019, ocupă funcția de director de protocol la Ministerul Afacerilor Externe. Anterior, a fost mai bine de 10 ani directorul de protocol al Casei Regale a României și asistent universitar doctor al Facultății de Drept din cadrul Universității București și lector al Institutului Diplomatic Român. În perioada ianuarie-iunie 2019, a gestionat componenta de protocol pentru prima Președinție a Consiliului Uniunii Europene deținută de România, coordonând cele 19 reuniuni informale ministeriale desfășurate la București, precum și Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern de la Sibiu. Sandra Gătejeanu Gheorghe a terminat studiile de drept și de științe politice și are un doctorat în drept internațional privat. A scris volume despre istoria monarhiei românești, despre Casa Regală a României, precum și numeroase articole pe teme de protocol și etichetă. Este un promotor al formării în acest domeniu, considerând „că normele de etichetă sunt necesare la orice vârstă, categorie socială și profesională”. A fost decorată de președintele României cu Ordinul „PENTRU MERIT” în grad de Cavaler și de Regele Mihai al României cu Ordinul „COROANA ROMÂNIEI” în grad de ofițer și medalia „REGELE MIHAI I” pentru loialitate!

În capitolul „Introducere” al operei „Arta protocolului”, autoarea mărturisește scopul urmărit prin publicarea ei: „Volumul de față își propune să fie un instrument pentru specialiști, dar și o carte pentru publicul larg, curios să afle detalii de ceremonial, de etichetă, de protocol regal sau diplomatic.” Consider că ceea ce și-a propus autoarea s-a realizat deplin, familiarizându-ne cu noțiuni de protocol, ceremonial, etichetă, apoi exemplificând varietatea concretă a acestora. Protocolul, demonstrează diplomata, „este esential atât în mediul diplomatic, cât și în viața de zi cu zi”. El este un factor ce asigură succesul atât în zona diplomatică, cât și în mediul de afaceri. Nu mai puțin important este aceasta „pentru a crea punți între oameni sau între culturi, iar lipsa utilizării lui poate duce la o reuniune de familie nereușită, la o afacere neîncheiată sau, de ce nu, uneori chiar la conflicte între națiuni.” Când a redactat scriitura, această expertă în arta diplomației a pornit și de la o realitate: „Societatea românească duce lipsa unui ghid al bunelor maniere”, necesare începând de la comportamentul nostru în familie, la slujbă, în viața de zi cu zi, în viața politică la toate nivelele ei și până la cel de vârf. Nereușita țării noastre în unele relații diplomatice este cauzată și de modesta pregătire în acest domeniu a celor care ne conduc sau ne reprezintă. Dacă în viața publică din România de azi multe aspecte urâțesc efectiv relațiile interumane, este tocmai datorită și necunoașterii artei diplomației, a etichetei, începând de la a ști cum să conversăm, să adresăm o invitație, ce ținută alegem pentru o anumită conjunctură, cum să ne prezentăm, să cerem scuze, eticheta necesară la cele mai importante evenimete din viața noastră, în activitatea profesională, ori în viața socială. Protocolul, eticheta, bunele maniere sunt aspecte ce dau frumusețe vieții noastre în toate structurile sale, pentru că ele propun „un cod comportamental bazat pe onestitate, respect și considerație”, fiind, totodată, un adevărat ghid de acțiune/comportament/ținută/limbaj pentru a-i face pe ceilalți să se simtă bine și în largul lor în prezența noastră.

În ansamblul ei, „Arta protocolului” o consider un deosebit de util/necesar „manual teoretic și practic de protocol și etichetă”, din care învățăm în mod concret modul de a fi cetățeni cultivați/educați în pas cu cerințele veacului al XXI-lea. Că este așa, o putem dovedi și prin simpla enumerare a celor 15 capitole din cuprinsul acestei adevărate lucrări de tip enciclopedic referitoare la arta protocolului:

Capitolul 1 – Instituția protocolului

Capitolul 2 – Ordinea de precădere

Capitolul 3 – Dreptul diplomatic. Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice

Capitolul 4 – Însemne de stat

Capitolul 5 – Sistemul național de decorații

Capitolul 6 – Ceremonii

Capitolul 7 – Particularitățile și organizarea vizitelor de stat, a vizitelor oficiale, de lucru și private

Capitolul 8 – Reuniuni de lucru

Capitolul 9 – Conferințe internaționale

Capitolul 10 – Eticheta în context social

Capitolul 11 – Eticheta în corespondență

Capitolul 12 – Bunele maniere moderne și codurile vestimentare

Capitolul 13 – Protocolul reuniunilor organizate în marja Președinției Consiliului UE

Capitolul 14 – Particularități ale normelor de protocol în anumite spații geografice

Capitolul 15- Protocolul în timpul pandemiilor

Factura enciclopedică a tomului o trădează și bogatele note bibliografice care însoțesc, în final, fiecare capitol. Deci, autoarea nu doar experiența dânsei ne-o face cunoscută, ci și modul în care alți experți din diferite țări concep s-au au conceput protocolul și eticheta. La rândul său, fiecare capitol este divizat în subcapitole foarte concrete, fiind prezentate descriptiv diversele componente ale marilor varietăți de forme ale protocolului. Lectura lor este de folos oricărui om căruia îi place să trăiască în mod civilizat și agreabil între oameni în diversele momente tipice vieții umane. Spre a satisface pe virtualii mei cititori, voi proceda la a enumera câteva din componentele unor capitole de mai larg interes. Prin urmare, componente ale protocolului specific din capitolele:

Capitolul  5: „CEREMONII”: „Ceremonii de încoronare sau de învestire”; „Ceremonii funerare”; „Ceremonii de semnare de documente”; „Ceremonii de depuneri de coroane”.

Capitolul 10: „ETICHETA ÎN CONTEXT SOCIAL: „Reguli generale de organizare a unui veniment”; „Recepție și cocktail”; „Dejunul sau dineul oficial”; „Dineul sau dejunul de lucru sau de afaceri”; „Invitația la ceai”; „Garden-party = petrecerile în grădină”; „Petrecerile în aer liber”; „Ceremonia și recepția de căsătorie”; „Ceremonia de botez”; „Ceremonia funerară”; „Spectacole de teatru sau de operă”. Reproduc un scurt fragment din subcapitolul „CEREMONIA FUNERARĂ”. El se referă la modul în care se prezintă condoleanțele: Familia și apropiații își prezintă condoleanțele la domiciliul defunctului. Obiceiul este ca ușa apartamentului sau a casei să rămână deschisă. Vizitatorii intră fără să sune, vorbesc în șoaptă, iar vizitele sunt scurte. Pe rând se reculeg în camera în care se odihnește defunctul (…) Condoleanțele nu se adresează prin telefon, ci în scris. Scrisorile de condoleanțe trebuie trimise prompt, imediat după anunțul decesului. Acestea sunt destinate persoanelor foarte apropiate de defunct – soțul/soția, partenerul, părinții sau frații. Întotdeauna scrisoarea trebuie să fie scrisă de mână nu de calculator. Tonul folosit în corespondență trebuie să fie elocvent și direct. Aveți grijă ca, prin conținut, scrisoarea să fie adresată rudei îndurerate și nu defunctului. De obicei, scrisoarea este personalizată cu câteva detalii referitoare la defunct-amintiri personale ori mari realizări. Ca regulă, la aceste scrisori nu se răspunde”.

Capitolul 12: „BUNELE MANIERE MODERNE ȘI CODURI VESTIMENTARE. Acesta este unul din cele mai bogate în aspectele abordate de-o mare actualitate și necesitate de-a fi cunoscute pentru un om sincronizat cu timpul în care trăiește azi. Subcapitole:

  1. Reguli de etichetă la masă: Postura la masă; Cum folosim tacâmurile?; Cum mâmcăm.
  2. Cod vestimentar: Ținute profesionale pentru doamne; Ținute profesionale pentru domni; Ținute formale; Ținute informale; Ținută utilizată pentru întâlniri religioase; Ținută ca element al comunicării nonverbale; Ținută ca instrument diplomatic; Uniformă diplomatică.
  3. Formule de adresare: Formule regale; Autorități centrale; Autorități locale; Instituții religioase; Corpul diplomatic acreditat la București; Ierarhia diplomatică; Armata.
  4. Eticheta cadourilor: 10 reguli generale în algerea unui cadou; Cadouri recomandate; Ce trebuie evitat.
  5. Netichetă sau etichetă pentru rețelele sociale. În lucrarea „REDESCOPERIREA CONVERSAȚIEI – PUTEREA DIALOGULUI ÎN EPOCA DIGITALĂ”, apărută la Editura „Humanitas”, autoarea SHERRY TURKLE, specialistă în domeniul informației și-a comunicării, este de părere că „în ziua de azi, căutăm metoda prin care să ocolim conversația. Ne ascundem unii de alții, chiar dacă suntem conectați tot timpul la mediul online (…) Până și copiii preferă să-și trimită mesaje decât să vorbească față în față cu prietenii…”.

O consecință a acestei indubitabile realități: „Folosirea excesivă a mijloacelor digitale de comunicare a dus la scăderea calității conversațiilor directe și a relațiilor umane”. În felul acesta, spune autoarea cărții, uităm un adevăr esential – „Comunicarea față în față reprezintă lucrul cel mai uman pe care îl facem”. Ținând cont că și „societatea noastră a fost vrăjită de tehnologie”, voi spicui câteva din regulile de etichetă ce trebuie respectate atunci când comunicăm online, prezentate în subcapitolul „NETICHETĂ SAU ETICHETĂ PENTRU REȚELELE SOCIALE”. Sandra Gătejeanu Gheorghe face câteva recomandări: „Un text greșit formulat, poate avea un efect negativ”; „Nu vă încărcați pagina de Facebook cu statusuri lipsite de importanță”; „Evitați să vă spălați rufele murdare în public…”; „Respectați normele de scriere și ortografie”;„Nu trebuie să vă împrieteniți cu persoane pe care nu le cunoașteți”;„Gândiți-vă bine înainte să postați poze cu dumneavoastră sau cu alte persoane” etc.

În ansamblul ei, „ARTA PROTOCOLULUI” este o pledoarie pentru ca eleganța și rafinamentul să facă parte din existența noastră cotidiană. O carte ce n-ar trebui să lipsească din nicio familie, iar pentru cei aflați în posturi de conducere, de jos și până la nivel prezidențial, ea trebuie să fie, alături de DOOM 3 și DEX, o adevărată „BIBLIE” sau un ABECEDAR al reușitei în activitatea de zi cu zi.

 

profesor Octavian Guțu,

Șimleu Silvaniei

2 Thoughts to “Raftul cu carte: O lucrare precisă şi precis folositoare pentru toate categoriile de cititori”

  1. […] Ea se intitulează „ARTA PROTOCOLULUI”  și a apărut în anul 2022 la Editura „Litera”, având-o ca autor pe SANDRA GĂTEJEANU GHEORGHE. Subtitlul ei – „ETICHETA OFICIALĂ A SECOLULUI XXI”. Titlul ales de mine pentru acest text informativ reproduce aprecierea făcută operei de către Emil Hurezeanu, scriitor și ambasador al României în Austria, în „Cuvânt-înainte” al volumului. Autoarea cărții, Sandra Gătejeanu Gheorghe, este diplomat de carieră și din anul 2019, ocupă funcția de director de protocol la Ministerul Afacerilor Externe. Anterior, a fost mai bine de 10 ani directorul de protocol… Citeste mai mult […]

  2. […] Ea se intitulează „ARTA PROTOCOLULUI”  și a apărut în anul 2022 la Editura „Litera”, având-o ca autor pe SANDRA GĂTEJEANU GHEORGHE. Subtitlul ei – „ETICHETA OFICIALĂ A SECOLULUI XXI”. Titlul ales de mine pentru acest text informativ reproduce aprecierea făcută operei de către Emil Hurezeanu, scriitor și ambasador al României în Austria, în „Cuvânt-înainte” al volumului. Autoarea cărții, Sandra Gătejeanu Gheorghe, este diplomat de carieră și din anul 2019, ocupă funcția de director de protocol la Ministerul Afacerilor Externe. Anterior, a fost mai bine de 10 ani directorul de protocol…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment