Raftul cu carte: Cu umor despre ştirile false din „Epoca de aur”

 

Motto: „Mi-e drag Platon , dar mi-e mai drag adevărul.” (Aristotel, filozof antic grec, discipol al lui Platon, considerat părintele filozofiei)

Am ales ca motto un citat din Aristotel pentru că el exprimă ideea că adevărul este mai presus decât prietenia. La antipozi, se află minciuna. Când aceasta aspiră la statutul de știre, deci de noutate, atunci ea devine păguboasă pentru societate.

Știrile false au circulat în toate perioadele istorice. Nici în cea socialistă de la noi ele nu au fost absente, dimpotrivă, au proliferat. Chiar sintagma „Epocă de aur” folosită ca generic al ei este un fake-news, adică o știre falsă. De ce? Pentru că o astfel de epocă, precum a fost numită perioada 1965-1989, când România era condusă de Nicolae Ceaușescu, presupune o înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. Cât rai pe pământul României a fost în acești ani, ne-o demonstrează și noua apariție editorială din 2020 la Editura Polirom a scriitorului Ioan T. Morar. Cartea se intitulează „Fake news în „Epoca de aur”. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă.”

Ioan T. Morar  (n.1956) este scriitor, jurnalist, umorist, realizator de emisiuni TV, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Acest om multilateral este cunoscut publicului român din perioada când făcea parte din grupul „Divertis”, condus de Toni Grecu. El a fost cel care-l întruchipa admirabil pe Nicolae Ceaușescu. Noua apariție editorială datorată acestui scriitor s-a bucurat și de sufragiul criticii literare. Drept dovadă, revista „România literară” i-a acordat Premiul Scriitorul Lunii Iulie 2020 al Uniunii Scriitorilor. Ce prezintă această operă de „amintiri și povestiri” și ce elemente inedite oferă cititorului, aflăm dintr-o sintetizatoare evaluare pe care în mod pertinent o face scriitorul și jurnalistul Cristian Pătrășcanu : „ … este un neobișnuit, un excelent și (cu adevărat) un fără precedent document de istorie a comunismului românesc, cu precădere a ultimelor două decenii ale acestuia.”

Cartea de azi de pe raft este alcătuită din trei capitole, fiecare dintre ele având mai multe episoade sau secvențe narative cu titluri rezumative și nu numai. Ele, vrând-nevrând, îl provoacă pe cititor. Partea întâi se intitulează „Am creat o Epocă Nouă, nu vouă!”. Este cel mai sugestiv titlu din întreaga scriitură. El sintetizează ce anume a fost „Epoca de Aur”. Una făcută pentru noi (adică nouă, mai marii vremii) și nu pentru voi, cei mulți. Eu aș da întregii opere ca subtitlu denumirea acestei părți. Reproduc  doar câteva titluri de subcapitole: „Gheorghiu- Dej iradiat –  Ceaușescu promovat”; „Cât costa învățământul gratuit”; „Leana Academiciana și alți tovarăși cu diplome false”; „Viitorul Scornicești  – o  echipă ca-n povești” etc.

Ca cititor al cărții, dar și ca trăitor matur al acelor timpuri, aș da începutului operei următorul subtitlu: „Cât de poleită în aur a fost Epoca de Aur?”. În mod concret, în conținutul părții acesteia cititorul află esențiale aspecte despre: moartea suspectă a lui Gheorghiu-Dej; faptul că școlile pentru a-și primi cuvenitul salariu, aveau obligația de-a realiza un plan economic (adunatul de hârtie, borcane, fier vechi); cum a dispărut țărănimea și-a devenit cea care avea doar rolul de a-i ajuta pe elevi, studenți și militari la strânsul recoltei; obligativitatea absolvenților de facultate de a funcționa trei ani la țară; despre taxa de celibat; cum au fost inventați eroii comuniști ai operelor literare ce se studiau în locul cuvenit lui Arghezi, Blaga, Barbu neincluși în programa școlară; ascunderea înfometării populației sub masca alimentației raționale; afli cum poți ajunge doctor într-un domeniu și fără studii universitare etc., etc.

Cea de-a doua componentă a volumului poartă titlul „Fake News ca o văpaie despre Ceaușescu Nicolae”. Fără comentarii. Eu aș intitula-o „Secvențe din intimitatea familiei celui mai iubit fiu al poporului”. Invit pe cititori să nu eludeze capitolul „Ceaușescu în halat de casă”. Aflăm din partea aceasta multe și esențiale: cum a ajuns Nicolae Ceaușescu în fruntea țării; dezvăluiri despre cum s-a născut cultul personalității sale; faptul că el știa de adevărata stare a țării, dar nu o recunoștea; prin ce modalități ne-a făcut un popor supus capriciilor dictatorului; cât de neidilică era relația interumană din familia ceaușistă ; tinerii de azi află câtă căldură nu aveam în apartamente și cum se circula duminica etc., etc.

Partea finală a lucrării poartă un titlu de-a dreptul liric: „Micul eroism de catifea”. Mi se pare a fi cea mai originală componentă a operei și mai plină de umor. În aceste pagini Ioan T. Morar nu mai apare în ipostaza de „culegător” de fake-news-uri și apoi de redistribuitor  prin volumul de față, ci de autor/creator de știri false. De această dată stilul Divertis nu mai poartă mască. Este în mediul lui. Fostul „Ceaușescu” din grupul „Divertis” ne propune în încheierea acestui volum două categorii de false știri inventate de el. La început ne oferă o suită de creații lirice proprii, dar puse pe seama unor scriitori străini sau pur și simplu „născuți” din strălucita imaginație a autorului. După aceea, omul cu fantezie fără granițe, Ioan T. Morar propune cititorului mai multe întâmplări/situații ciudate pe care care le-a imaginat  și care s-ar fi putut întâmpla.

Autorul justifică de ce a conceput această parte a operei: „Deosebirea dintre fake news-urile epocii și cele publicate de mine era că, în vreme ce primele erau produse cu concursul cenzurii și al propagandei, ale mele erau publicate păcălind cenzura. Știrile false despre Epoca de Aur, Ceaușescu și minunata lume socialistă erau forme ale constrângerii ideologice.  La mine erau o formă de libertate clandestină, de evadare din constrângeri . Inventând, de pildă, cărți ce nu au existat, simțeam că e un gest de frondă, un mod al meu de a lărgi peisajul editorial strâmt  al epocii.  Simțeam că dacă eu sunt liber când scriu așa ceva și cititorul va simți acea libertate. (…) Traduceri inventate, din autori inventați, alteori din autori celebrii, toate acestea au fost pentru mine, în acei ani, o modalitate de a lua în râs cenzura, păcălind-o sistematic…”

Pentru iubitorii de frumos artistic, reproduc poezia: „Un drapel în plus”,  un fel de eminesciana „Ce-ți doresc eu ție , dulce Românie”: „E mică țara mea precum/ Palma unui zeu, / Dar are iarbă și flori și case/ și vrem ca ea să rămănă/ la fel peste ani. / E slabă vocea mea de poet/ și versurile mele nu pot/ cu sufletul lor să împingă măcar o corabie, / dar vreau ca la oștile păcii/ să fie și să rămână vocea mea/ un drapel în plus.”

Nu mă pot abține să nu reproduc secvențe din poezia „Ar trebui inventat”, cea care mi-a plăcut foarte mult și care inventivul Ioan T. Morar a pus-o pe seama unui poet japonez care n-a fost încă înregistrat acolo la starea civilă: Raj Khartajaack: „Ar trebui inventat un ceas/ care să înregistreze doar clipele de pace ale lumii/ ar mai trebui inventată/ o pâine nesfârșită din care/ să rupă bucăți oamenii la un pas/ de moartea prin înfometare/ ar mai trebui inventată speranța cea simplă, / care să ne încălzească… / ar mai trebui inventat un paratrăsnet al urii, / dar mă tem că ar fi prea puțin”.

Ca să nu-l supăr și nici să-l contrazic pe poetul „singurătății și al ploii” (George Bacovia), care în poezia „Cu voi…” definește România drept o „țară tristă plină de humor”, ofer spre deliciul/desfătarea cititorului câteva dintre multele ciudățenii din lume pe care doar un creator de lumi care este orice scriitor de valoare le poate plăsmui. În aceste cumplite vremuri, cum le-ar defini cronicarul Miron Costin, astfel de stranii și multe hilare situații prin factura lor captivantă au și un rol de catharsis, purificator, eliberator de stări stresante. Să ne lăsăm în seama lor citindu-le, prin ele intrăm , cum zice Ioan T. Morar, în  „lumi paralele”:  „La Grădina Zoologică din Melbourne există o maimuță fumătoare. Țigările ei preferate sunt Dunhill, din care fumează un pachet și jumătate pe zi. Dacă nu are țigări este foarte nervoasă, țipă și-și bate tovarășele de celulă…” ;  „Cea mai lungă țigară din lume a fost realizată în toamna anului 1987 la Marsilia. Ea măsura 150 m. lungime și a fost fumată  de 370 de fumători, alternativ, în șase ore și zece minute…” : „Jim Trevor din Louisiana (SUA) se poate lăuda cu un lucru mai rar: de la vârsta de 18 ani (adică de vreo 40 de ani ) n-a dormit de două ori în același pat, el fiind reprezentantul comercial al unei firme de saltele, care l-a obligat șă colinde prin lume, dar și dorința sa de a schimba mereu peisajul (…) Pentru a nu comite greșeli,  Jim Trevor are un registru  în care își notează camerele în care poposește…” : „Un caz ciudat de ambidextrie (folosirea ambelor mâini în egală măsură) îl constituie Tashiro Kawamoto, angajat al firmei Hitadu pe post de translator. Ciudățenia sa constă în aceea că poate să traducă în mod concomitent un text dictat în japoneză în limbile franceză și engleză…”.

În primul vers al poeziei „Oltul”,  „poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga, definește metaforic istoria drept „mult iscusita vremii slovă”. Este, cred, una dintre cele mai sugestive definiții care s-au dat istoriei. Cartea, despre care în prezentele rânduri v-am prezentat câteva glose, nu este una de istorie. Este, însă, una în care, „cu iscusită slovă”, Ioan T. Morar ne dezvăluie un mod de a se face istoria și cine de fapt o face, respectiv cât adevăr și câtă minciună există în ceea ce se spune despre ce se derulează în fața noastră. Citind scrisele lui Ioan T. Morar, lectorul atent pătrunde adânc în culisele istoriei.

Cine face, de fapt , istoria? Cei din arenă, din tribună sau de la masa presei? Adevărata istorie o fac cei din arenă, truditorii fără nume. O scriu, însă, cei de la masa presei. Depinde mult de culoarea dioptriilor ochelarilor ce-i poartă aceștia, dar și de „mesajul” pe care-l primesc din tribună. Oare, azi cum se întâmplă? Este o întrebare prea mare pentru un prea mic, precum autorul acestor subiective gânduri. În schimb, ca dascăl de citire, pot să-mi arog dreptul a le propune cititorilor acestei opere s-o conceapă ca o vizionare a unui spectacol on-line al trupei „Divertis” despre „Epoca de Aur”.

Aflând încă o dată consecințele unei vieți sub dictatură, poate va renaște mai mult omenescul din noi, dar și curajul de a spune lucrurilor pe nume, nu sub un pseudonim.

Octavian Guțu,

 dascăl de citire și simțire românească

Alte articole

5 Thoughts to “Raftul cu carte: Cu umor despre ştirile false din „Epoca de aur””

  1. Puscas Constantin Nicolae

    Subscriu si ultimului alineat!
    Interesanta si argumentata pledoarie pentru lectura acestei carti. E chiar incitanta! Se pare ca, cartea, l-a cucerit pe autorul articolului, un cititor, de carte buna, inrait. Unii, sigur, vor marsa spre rasfoirea ei. Cred ca rasfoirea ei e profitabila, nu doar pentru umorul ei. Poate ne trezeste dintr-o anume amorteala de care nu putem scapa de vreo 30 de ani!
    Articolul e, in esenta, valorizarea proprie a cititorului, E o judecata, (de gust, de valoare), a omului obisnuit sa citeasca chiar si printre randuri. In acest caz chiar ca nu se poate afirma „E usor a scrie versuri/Cand nimic nu ai a spune”, cum, inspirat, scria Eminescu.
    Valorizarea, atitudinea afisata cu acuratetea cu care ne-am obisnuit deja, e rezultatul reflexiei proprii care aduce, pentru unii, un plus de bogatie spirituala,
    Trebuie sa retinem, totusi, un lucru. Fake news n-a disparut deloc. Nu e apanajul doar al vremurilor trecute, Mai degraba prolifereaza. Manipularea e cotidiana.
    Apogeul ei se atinge ciclic: din patru in patru ani. O regularitate ca de ceasornic.
    Oare ar fi lipsit de interes sa avem mereu in vedere ceea ce ne-a invatat Stagiritul cu multe secole in urma ? Adica: Adevarul inseamna corespondenta dintre enunt, (stirea, informatia, in cazul nostru), si starea reala, de fapt, a lucrurilor. Oricum, umorul e incarcat de tristete, cel putin pentru cei ce au trait perioada la care se refera cartea.

  2. Ioan T. Morar

    Domnule profesor Octavian Guțu,
    Vă mulțumesc pentru cronica amplăși geberoasă pe care ați făcut-o cărțiimele!
    Măsimt onorat,
    Al Dvs
    Ioan T.Morar

    1. Ioan T. Morar

      scuze, calculatorul meu a trimis varianta necorectată a comentariului.Sper că se înțelege ce am vrut să spun!

      ITM

  3. Go

    Ne bucurăm că mai avem oameni de cultură apreciați local, dar, de o valoare care depășește granițele județului.
    Să vă țină sănătatea, domnule profesor, să ne mai luminați!

  4. Anonim

    Profesorul care lumineaza dincolo de granițele județului.
    Îi trimit gând bun de sănătate!

Leave a Comment