“Vânătorii de furtuni”: cu ei, știm când vine vremea rea

Patru tineri sălăjeni pasionați de meteorologie vin aproape zi de zi în sprijinul oamenilor cu ceea ce, de multe ori, s-a dovedit a fi salvator în situații critice. Avertizările meteo postate pe pagina de Facebook “Severe Weather Alert – Sălaj” (alertă de vreme severă), postări ce au la bază o atentă și permanentă documentare din surse exclusiv oficiale, au căpătat o popularitate demnă de toată aprecierea. Mihai, Alexandru, Sergiu și Andreea sunt “vânătorii de furtuni” care ne anunță mereu că vine vremea rea și ne oferă într-o manieră unică o cale facilă către înțelegerea acestor fenomene, dar mai ales posibilitatea de a ne feri de consecințele lor.

 “În această seară (marți seara, n.red) județul Sălaj a fost străbătut de o nouă furtună supercelulară (după cea de duminică) care, din fericire, a ajuns după apusul soarelui, cu grindină de mici dimensiuni. Am fost cu ochii pe această furtună încă de la formarea ei, în zona Aleșd (Bihor), știind parametri existenți, mai ales după ce am observat dezvoltarea pe verticală a norilor. Ținând cont de noile inițieri, am hotărât să postăm o avertizare pentru vestul județului, apoi pentru părțile de centru și est. Evidențiem faptul că ne găsim în cea mai instabilă perioadă din an, deosebit de favorabilă dezvoltării furtunilor de acest tip, astfel încât trebuie să fim vigilenți. Vom face tot posibilul sa vă avertizăm mereu, în timp util”, a fost mesajul echipei lansat pe Facebook zilele trecute, după cea de-a două furtună care a ajuns în mai multe localități din județ și în municipiu. Două furtuni puternice au străbătut Sălajul, în interval de câteva zile manifestările vremii fiind în multe locuri destul de violente. Grindină de dimensiuni mici și medii, vijelii, cantități mari de apă – toate aceste evenimente având, în această perioadă (lunile mai și iunie), o probabilitate foarte mare de a se produce, dar mai ales de a produce prin consecințele lor, pagube. Lucru care, din păcate, s-a întâmplat în multe rânduri. Așa cum știm, după mezociclonul care a “măturat” Sălajul în septembrie 2017, dar mai ales după furtuna cu grindină de mari dimensiuni ce a avut loc în mai, 2018, pagubele suferite de oameni au fost însemnate. O avertizare meteo sosită la timp poate salva nu doar bunuri materiale și animale, ci chiar vieți omenești – aceasta este, de fapt, menirea echipei.

Furtună supercelulară în Sălaj  23 mai 2021 © Facebook/Severe Weather Alert

Știm când vine furtuna

O echipă formată din patru tineri inimoși reușește de fiecare să-i anunțe pe cetățeni, din timp, despre apariția unui fenomen meteo extrem. Mihai Crișan, un tânăr pasionat încă din copilărie de meteorologie și geografie, este fondatorul paginii de pe Facebook, comunitate online ce a luat ființă acum doi ani, după urgia din 28 mai 2019. Alături de el sunt alți doi tineri, Alexandru Plic și Sergiu Pavel, pasionați la rândul lor de meteorologie, studierea fenomenelor extreme și natură, cel din urmă intenționând să înceapă studiile în domeniu. Nu în ultimul rând, Andreea Pop, cea care se ocupă de editarea pagini, contribuind și la colectarea de informații oficiale proaspete referitoare la tot ceea ce ține de prognoza meteo și mai ales de fenomenele cu potențial periculos ce se pot produce în județul Sălaj sau în regiune. “Activitatea noastră se bazează în principal pe studierea zilnică a modelelor meteorologice, pentru a identifica perioadele cu instabilitate atmosferică, dar și pe analiza din teren a situațiilor potențial periculoase, urmărind evoluția norilor și fenomenelor. Suntem ,,vânători de furtuni” și aceasta nu doar pentru a obține o fotografie sau o postare care să atragă oamenii, ci pentru a-i anunța pe oameni despre aceste fenomene. Obiectivul nostru este de a informa oamenii  în timp util despre fenomenele meteo periculoase care se pot abate asupra unor localități, pentru ca aceștia să dispună de suficient timp pentru a se adăposti din calea lor, pentru a-și proteja animalele sau unele bunuri materiale. Încercăm ca tot ceea ce facem să aibă și un scop educativ, totul << livrat >> într-o manieră inedită și plăcută, oferind celor interesați prin intermediul postărilor noastre mici “lecții” de meteorologie, informații simple, pe înțelesul tuturor, prin care pot fi identificate fenomenele potențial distructiv. Toate acestea îi pot ajuta la un moment dat în situații neprevăzute, produse prin acest tip de fenomene. Facem toate aceste activități doar din pasiune și ne bucurăm să vedem că oamenii sunt alături de noi și găsesc în ceea ce oferim un sprijin real, concret”, ne-au spus cei din echipa “Severe Alert Weather” Sălaj.

Furtună și grindină „apocaliptice” în Zalău, 28 mai 2019. Foto © Magazin Sălăjean

Pasiunea – singurul “motor” al echipei

Nu doar fenomenele meteo extreme sunt în atenția echipei, ci orice alt tip de manifestare a vremii (ploi, vânt, inundații, ninsori abundente, formare de polei, caniculă etc.) toate anunțate pe Facebook, pe pagina echipei sau pe popularul grup Agora Zalău. Toate aceste anunțuri au dovedit o acuratețe demnă de invidiat pentru orice autoritate specializată în acest domeniu. Mai mult decât atât, anunțurile privind fenomenele meteo sunt postate de echipă cu o oră, chiar două ore înainte de producerea lor (atunci când este vorba de manifestări ce pot fi anunțate la o asemenea distanță de timp), iar cele de avertizare fenomene imediate, cele de tip “nowcasting”, adică acelea care nu pot fi anunțate decât cu puțin timp înainte de producerea lor sunt, de asemenea, postate astfel încât oamenii să își poată lua rapid toate măsurile. Postările sunt actualizate ori de câte ori situația impune, prin informa’ii noi, de ultimă oră. Prin ceea ce oferă acești tineri, oamenii au reușit de multe ori să-și salveze animalele, să-și adăpostească bunurile sau să își ia măsuri în timp util pentru ca furtuna să nu-i prindă afară. Avertizările includ nu doar municipiul Zalău și cele trei orașe din județ, ci vizează și comunele și satele, atunci când este cazul. Munca și efortul lor sunt apreciate, iar comentariile însoțite de multe ori de fotografii, vorbesc de la sine. Pasiunea celor patru “vânători de furtuni” din Zalău este de fapt singurul lucru care îi motivează. Ei demonstrează că atunci când îți pasă de oameni, de bunurile lor și de locurile în care trăim în Sălaj, nimic nu este prea greu ori imposibil.

Fotografia principală: Nori deasupra Meseșului © Magazin Sălăjean

 

 

Alte articole

One Thought to ““Vânătorii de furtuni”: cu ei, știm când vine vremea rea”

  1. Anonim

    Foarte faine si utile sunt postarile lor. Mereu vin la timp. Multumim si felicitari tuturor si voua ca scrieti despre lucruri care conteaza pentru oameni 👏👏👏

Leave a Comment